Numărul vârstnicilor din SUA ar urma să se dubleze până în 2050

Numărul persoanelor cu vârsta de cel puţin 65 de ani din SUA urmează să crească de aproape două ori până în 2050, ceea ce va modifica drastic, probabil, componenţa rasială a poporului american şi va crea presiuni asupra economiei, relevă noi previziuni citate de agenţia Reuters.
Economica.net - mie, 07 mai 2014, 15:33
Numărul vârstnicilor din SUA ar urma să se dubleze până în 2050

Astfel, potrivit celor mai recente estimări ale Biroului de recensământ, făcute publice marţi, numărul vârstnicilor din SUA urmează să crească de la 43 de milioane în 2012 la aproape 84 de milioane în următoarele patru decenii, pe măsură ce generaţia ‘baby boom’ îmbătrâneşte. În 2030, când toţi exponenţii acesteia vor ajunge la vârsta neoficială de pensionare, unul din cinci americani va avea 65 de ani sau mai mult. Cercetătorii se aşteaptă la un nou prag către 2056: atunci, numărul vârstnicilor din SUA va fi mai mare decât cel al americanilor de 18 ani sau mai tineri.

Or, această ‘creştere proiectată a populaţiei vârstnice a SUA va reprezenta o provocare pentru politicile şi programele sociale şi va afecta familiile, afacerile şi instituţiile medicale’, au notat cercetătorii.

În acelaşi timp, pe măsură ce membrii generaţiei ‘baby boom’ îmbătrânesc şi mor, sunt de aşteptat alte schimbări semnificative la nivel demografic, o generaţie predominant albă făcând loc unei populaţii mai tinere şi de o diversitate tot mai mare. În prezent, în SUA trăiesc circa 76 de milioane de reprezentanţi ai generaţiei ‘baby-boom’, număr ce va scădea probabil la 60 de milioane în 2030 şi la doar 2,4 milioane în 2060. Această evoluţie, combinată cu creşterea imigraţiei şi a naşterilor în rândul populaţiilor minoritare, va genera o populaţie tot mai diversă în anii care vin, au consemnat autorii estimărilor.

Numărul naşterilor în rândul minorităţilor rasiale l-a depăşit recent pe cel din rândul populaţiei albe, iar oficialii americani estimează că populaţiile de alte rase vor deveni majoritare, la orizontul anului 2060. În 2050, cercetătorii estimează că 39% dintre persoanele de 65 de ani şi mai mult vor fi afroamericani, hispanici, asiatici sau reprezentanţi ai altor minorităţi rasiale, cu 21% mai mult decât în 2012.

Totuşi, SUA ‘continuă să aibă o populaţie mult mai tânără decât majoritatea celorlalte state dezvoltate’, au subliniat cercetătorii. Alte ţări, cum sunt Japonia, Germania sau Italia, se confruntă cu îmbătrânirea populaţiei, vârstnicii urmând să reprezinte peste un sfert din totalul locuitorilor, în 2030. Or, comparativ, în 2030 doar 20% dintre locuitorii SUA vor avea cel puţin 65 de ani, a mai menţionat Biroul de recensământ.

Te-ar mai putea interesa și
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin modificări aduse Legii privind activităţile veterinare, relatează......
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...