Nvidia culege roadele investițiilor masive în AI ale giganților din domeniul tehnologiei

Pe măsură ce marile companii din domeniul tehnologiei continuă să cheltuiască mai mulți bani ca niciodată pentru construirea infrastructurii de inteligență artificială, Nvidia a continuat să culeagă roadele acestor investiții. Omenirea se îndreaptă rapid către inteligența artificială, iar investițiile în acest domeniu sunt în creștere.
Bogdan Maioreanu - J, 27 feb. 2025, 16:44
Nvidia culege roadele investițiilor masive în AI ale giganților din domeniul tehnologiei

Noaptea trecută, producătorul de cipuri Nvidia a raportat încă o dată o depășire a profiturilor și veniturilor estimate, conform datelor financiare pentru trimestrul IV. Rezultatele Nvidia asigură astfel investitorii că în zona inteligenței artificiale cererea rămâne puternică, deoarece companiile continuă să apeleze la cei mai buni în domeniu, în ciuda preocupărilor legate de apariția pe piață a unor alternative AI mai ieftine. Nvidia este considerată un indicator al cererii pentru tehnologiile de inteligență artificială, iar rezultatele publicate pot liniști încă o dată contestatarii trendului.

Este relevant să vedem ce surse de venituri a avut compania în anul fiscal ce s-a încheiat. Segmentul de centre de date este lider cu venituri de 35,6 miliarde de dolari (+16% fata de T3, +93% fata de 2023) și semnalează o cerere tot mai mare pentru infrastructura, formarea și inferența AI. Este important de menționat faptul că producția chip-urilor Blackwell a crescut semnificativ, generând venituri de 11 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea, și urmează să crească și mai mult în primul trimestru al acestui an. Acest lucru risipește încă o dată îngrijorările cu privire la aprovizionare apărute în ultimele trimestre. Sentimentul pozitiv din jurul procesorului Blackwell a dus la o estimare optimistă pentru trimestrul următor, indicând venituri de 43 de miliarde de dolari, peste previziunile inițiale ale analiștilor. Cu toate acestea, veniturile din sectorul de jocuri video au fost de numai 2,5 miliarde de dolari (-22% fata de T3, -11% fata de 2023), afectate de constrângerile legate de aprovizionare.

În timp ce, în comparație cu celelalte două fluxuri de venituri, vânzările din sectorul Auto ale companiei sunt relativ mici, vedem o creștere considerabilă a acestora, la peste 570 de milioane de dolari (+27% fata de T3, +103% fata de 2023). Această creștere a fost determinată de progresele din zona vehiculelor autonome (AV). În cadrul discuției privind rezultatele financiare, CEO-ul Nvidia Jason Hwang a menționat că Toyota, cel mai mare producător auto din lume, își va construi vehiculele de generație următoare pe platforma Nvidia Orin, care rulează sistemul de operare Nvidia Drive OS certificat pentru siguranță. Hyundai Motor Group a anunțat că adoptă tehnologiile Nvidia pentru a accelera dezvoltarea AV și robotică, precum și pentru inițiativele privind fabricile inteligente. Aurora și Continental vor dezvolta la scară largă camioane fără șofer echipate cu Nvidia Drive Thor. Platforma Nvidia pentru vehicule autonome end-to-end a trecut evaluările de siguranță din industrie, precum TÜV SUD și TUV Rheinland, fiind prima platformă AV care a primit un set complet de evaluări din partea unor terțe părți. Așadar, ne așteptăm să vedem progrese rapide în domeniul conducerii autonome.

Dacă a existat un punct slab din raportare, acesta a fost previzionarea marjelor pentru următorul trimestru. Marjele Nvidia sunt constrânse într-un moment în care compania aduce pe piață produse noi, mai complexe. Acest lucru se datorează faptului că oportunitatea AI se extinde, oferind avantaje uriașe într-o serie de sectoare. Nvidia consideră că AI pentru companii și inteligența artificială fizică (pentru roboți) sunt următoarele domenii majore de creștere. Compania consideră că, în mod fundamental, software-ul s-a schimbat de la codarea manuală care rulează pe procesoare la învățarea automată și software-ul bazat pe inteligență artificială care rulează pe GPU-uri și sisteme de calcul accelerat. Iar această schimbare înseamnă că Nvidia va trebui să continue să inoveze.

Nvidia este a doua cea mai deținută acțiune de către investitorii români și prima la nivel global, pe platforma eToro. De la începutul anului, prețul acțiunilor companiei a scăzut cu 2,24%, dar în ultimele 12 luni a urcat cu aproape 66%. În acest an, dintre acțiunile companiilor din „Cei 7 magnifici” doar Meta a crescut, cu 15%, în timp ce toate celelalte au înregistrat scăderi. Tesla, ale cărei vânzări s-au prăbușit pe piața europeană, este compania din grup care a avut cea mai mare scădere de la începutul anului, de aproape 28%, urmată de Alphabet – compania-mamă a Google – cu 8%. Scăderile tuturor celorlalte companii sunt cuprinse între 2 și 5%. Investitorii în Nvidia sunt fericiți că investițiile în AI sunt prognozate să crească, dar cei cu plasamente în ceilalți 7 magnifici se întreabă când vom vedea o influență considerabilă a acestora în profitabilitatea companiilor. Între timp, cursa pentru AI continuă și are potențialul de a schimba lumea așa cum o știm.

Bogdan Maioreanu este analist și comentator de piață al eToro.

Despre eToro

eToro este o platformă de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să investească, să își împărtășească cunoștințele și să învețe. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 38 de milioane de utilizatori înregistrați în 75 de țări. Credem că există putere în schimbul de cunoștințe și că putem avea mai mult succes investind împreună. Așa că am creat o comunitate de investiții colaborativă, concepută pentru a vă oferi instrumentele de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta cunoștințele și veniturile. Pe platforma eToro, utilizatorii pot deține o gamă largă de active tradiționale și inovatoare și pot alege cum să investească: pot tranzacționa direct, pot investi într-un portofoliu sau pot copia alți investitori.

Atenționare privind exonerarea de răspundere

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro și Economica.net nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan i-a cerut ministrului Mediului să completeze raportul preliminar despre situația crizei apei din Prahova și Dâmbovița, pentru a fi stabiliți vinovații. „Un ministru nu poate să-şi asume răspunderea pentru deciziile altor oameni”
Bolojan i-a cerut ministrului Mediului să completeze raportul preliminar despre situația crizei apei din Prahova și Dâmbovița, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că i-a cerut ministrului Mediului, Diana Buzoianu, să completeze raportul preliminar privind situaţia care a dus la problemele alimentării cu apă a......
SUA au stabilit anul 2027 ca termen limită pentru ca Europa să preia responsabilitatea propriei apărări în cadrul NATO – surse Reuters
SUA au stabilit anul 2027 ca termen limită pentru ca Europa să preia responsabilitatea propriei apărări în cadrul NATO ...
Statele Unite ale Americii doresc ca până în 2027 să transfere Europei responsabilitatea pentru majoritatea capacităţilor ...
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Premierul Ilie Bolojan a informat, vineri, că Guvernul urmează să aprobe o ordonanţă de urgenţă prin care să fie ...
Suedia va opri ajutorul pentru dezvoltare către cinci țări și va redirecționa banii pentru sprijinirea Ucrainei
Suedia va opri ajutorul pentru dezvoltare către cinci țări și va redirecționa banii pentru sprijinirea Ucrainei
Suedia va înceta ajutorul pentru dezvoltare pentru cinci ţări în următorii ani şi va folosi fondurile astfel eliberate ...