Un avion Air Algerie cu 116 persoane la bord s-a prăbuşit. Un român se află printre victime

Avionul companiei Air Algerie, care a dispărut de pe radare în noaptea de miercuri spre joi în timp ce efectua un zbor între Ouagadougou (Burkina Fasso) şi Alger, s-a prăbuşit, au confirmat autorităţile algeriene citate de agenţia Reuters, fără să ofere însă detalii despre locul prăbuşirii. Toate cele 116 persoane aflate la bord ar fi murit.
Economica.net - J, 24 iul. 2014, 10:19
Un avion Air Algerie cu 116 persoane la bord s-a prăbuşit. Un român se află printre victime

Un român se numără printre cei 110 pasageri ai avionului companiei Air Algerie, care s-a prăbuşit în noaptea de miercuri spre joi într-un loc încă neprecizat din deşertul Sahara, anunţă agenţia Reuters citându-l pe reprezentantul companiei Air Algerie în Bourkina Fasso.

Avionul de tipul MD-83 fusese închiriat de Air Algerie de la compania privată spaniolă Swiftair, iar cei şase membri ai echipajului sunt spanioli. Conform aceluiaşi reprezentant mai sus menţionat, la bordul avionului se mai aflau cel puţin 50 de francezi, 24 de burkinabezi, 8 libanezi, 4 algerieni, 2 luxemburghezi şi câte un ucrainean, belgian, un elveţian, un nigerian şi un camerunez.

 Într-o notă postată pe website-ul său, compania Swiftair a anunţat că avionul a decolat din Burkina Faso la orele locale 01:17 şi trebuia să aterizeze la Alger la orele locale 05:10, dar nu a ajuns la destinaţie.

Avionul care opera pentru compania Air Algerie s-ar fi prăbuşit, joi, după ce a intrat în spaţiul aerian al Niamey, capitala Nigerului, a anunţat postul de televiziune privat algerian Elnahar, citat de Le Soir, în ediţia electronică. În acest moment, echipele de urgenţă şi personalul companiei Swiftair depun eforturi pentru a afla ce s-a întâmplat cu aeronava.

Contactul cu echipajul a fost pierdut în spaţiul aerian al statului Mali, în apropiere de frontiera algeriană, a adăugat sursa citată.

„Avionul era în apropierea frontierei algeriene când echipajului i s-a cerut să devieze de la rută din cauza vizibilităţii reduse şi pentru a evita riscul unei coliziuni cu un alt avion ce asigura legătura între Alger şi Bamako”, a adăugat sursa citată.

MAE: La bordul avionului algerian prăbuşit s-ar fi aflat un cetăţean român

MAE a anunţat joi că, din informaţiile preliminare obţinute de la Ministerul algerian de Externe, rezultă că la bordul avionului aparţinând companiei aeriene Air Algerie s-ar fi aflat un cetăţean român.

Într-un comunicat de presă remis AGERPRES, MAE precizează că este deja în contact permanent cu autorităţile algeriene, iar misiunea diplomatică păstrează permanent legătura cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor legale.


Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...