O bancă de date arheologice va fi înfiinţată în Uniunea Europeană

Cele mai importante institute arheologice din Europa s-au asociat pentru a înfiinţa, sub egida şi cu finanţarea Uniunii Europene (UE), o bancă de date arheologice în Europa, a anunţat vineri, la Viena, una dintre coordonatoarele acestui proiect, cercetătoarea austriacă Edeltraud Aspöck.
Economica.net - vin, 12 iul. 2013, 20:26
O bancă de date arheologice va fi înfiinţată în Uniunea Europeană

Proiectul „Advanced Research Infrastructure for Archaeological Dataset Networking in Europe” (ARIADNE) se înscrie, până în 2017, în cadrul celui de-al şaptelea program de cercetare al UE, informează AFP.

Pe lângă centralizarea tuturor datelor, în prezent răspândite pe mai multe site-uri sau în bănci de date ale institutelor arheologice din Europa, proiectul ARIADNE vrea să înfiinţeze totodată parteneriate cu băncile de date arheologice din Statele Unite, Canada şi Australia.

Astfel, potrivit declaraţiilor făcute de Edeltraud Aspöck, din arhiva Institutului de arheologie orientală şi europeană din Viena vor fi disponibile pentru cercetători, printr-un simplu clic, date referitoare la săpături arheologice, documentări în 3D şi date prospective de cercetări arheologice, oferind astfel arheologilor „un veritabil serviciu de cercetări digitale, standardizate şi omogenizate”.

În viitor, cu un singur clic, orice arheolog va putea astfel să găsească, de exemplu, toate datele despre săpăturile efectuate în situri datând din epoca romană în sudul Italiei. ARIADNE ţine cont, de altfel, de diferenţele în privinţa criteriilor ştiinţifice – perioada epocii bronzului fiind, de exemplu, definită într-o manieră diferită în Austria faţă de definiţia din Spania.

Te-ar mai putea interesa și
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra unei instalaţii petroliere, potrivit agenţiei oficiale de presă KUNA,......
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...