O companie americană, Quintana Minerals, este interesată de privatizarea minelor şi termocentralelor din Valea Jiului

Reprezentanţii companiei Quintana Minerals din Houston au solicitat Guvernului date despre Complexul Energetic Hunedora, în scopul analizării unei investiţii strategice în judeţul Hunedoara, potrivit unei relatări a publicaţiei locale Gazeta de Dimineaţă, postate şi de ministrul demisionar al Energiei, Răzvan Nicolescu, pe pagina sa de Facebook.
Economica.net - lun, 15 dec. 2014, 09:36
O companie americană, Quintana Minerals, este interesată de privatizarea minelor şi termocentralelor din Valea Jiului

Răzvan Nicolescu s-a întâlnit ,în septembrie, la Houston, cu reprezentanţii mai multor companii americane. Atunci a avut loc şi o primă discuţie cu Corbin Robertson, preşedintele Quintana Minerals Corporation. Ulterior, compania americană a trimis o scrisoare Guvernului în care îşi manifestă interesul pentru Complexul Energetic Oltenia.

Quintana este o companie energetică cu activităţi în statul Texas.

„Este extrem de important interesul scris manifestat de compania Quintana în privatizarea CEH. Este o companie foarte mare, cu profil minier. Este vorba despre al doilea deţinător de rezerve de cărbune din SUA, după Guvernul Federal. Ar fi o oportunitate majoră de menţinere a locurilor de muncă din judeţul Hunedoara. Cred că e important ca CEH să devină interesant pentru o compania cu profil mai mult minier, cum e şi Quintana, decât pentru una cu profil mai mult energetic, tocmai datorită particularităţilor societăţii hunedorene. Sper ca Guvernul şi ministerul împreună cu conducerea CEH să concretizeze aceste semnale pozitive venite de peste Ocean. Am crezut în acest proiect, am muncit pentru el, şi cred că reprezintă salvarea Complexului Energetic Hunedoara”, a declarant Nicolescu pentru publicaţia din Hunedoara.

Departamentul pentru Energie a lansat, în noiembrie, o invitaţie investitorilor interesaţi de privatizarea Complexului Energetic Hunedoara să vină „să-şi formeze o opinie”. Strategia de privatizare a societăţii se face prin „metoda majorării de capital social prin aport de capital privat, prin atragerea unui investitor strategic şi dobândirea de către acesta a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al societăţii, în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital social prin emisiune de noi acţiuni.

Complexul Energetic Hunedoara, societate deţinută integral de stat, are 7.000 de angajaţi, dintre care 5.100 sunt mineri şi 1.800 de energeticieni. Compania a fost formată prin alipirea a două termocentrale pe huilă, Mintia şi Paroşeni, de fosta Companie Naţională a Huilei. Puterea instalată a celor două termocentrale este de circa 1.200 MW, iar huila este extrasă din cele patru perimetre din Valea Jiului: Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni. După primele şase luni ale acestui an, compania, deţinută integral de stat, a raportat pierderi de 167 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Serviciul de streaming Apple TV este disponibil și în țara noastră, începând de astăzi, 14 septembrie, conform anunțului făcut de compania americană, citat de publicația Gadget.ro....
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD intenţionează să lanseze anul viitor primul său camion de mare tonaj în Europa şi, ulterior, să fabrice local ...
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de ...
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. Nu cred că românii au devenit mai puțin interesați de entertainment, ci doar ceva mai selectivi – Interviu
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. ...
Ce s-a întâmplat cu piața de evenimente în 2026, față de anul trecut? Cum se comportă spectatorul român și cât ...