O judecătoare interzice administrației Trump să aresteze migranți în California pe bază de criterii rasiale

O judecătoare a ordonat vineri administraţiei preşedintelui Donald Trump să oprească raidurile migratorii arbitrare în sudul statului California în care sunt arestate persoane pe baza profilului lor rasial, precum culoarea pielii sau limba pe care o vorbesc, informează sâmbătă EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 12 iul. 2025, 10:08
O judecătoare interzice administrației Trump să aresteze migranți în California pe bază de criterii rasiale

Judecătoarea Maame Frimpong a emis, de asemenea, un ordin ce interzice Guvernului Federal să restricţioneze accesul avocaţilor într-un centru de detenţie pentru migranţi din Los Angeles.

Decizia magistratei vine în urma plângerii depuse săptămâna trecută într-un tribunal de district din California de către persoane afectate de raiduri şi organizaţii de apărare a drepturilor omului, care denunţă că în operaţiuni au fost comise multiple încălcări constituţionale şi de natură rasială.

Departamentul de Securitate Naţională (DHS) neagă aceste acuzaţii şi afirmă că sunt „respingătoare şi categoric false”.

Uniunea Americană pentru Drepturile Civile din Sudul Californiei (ACLU SoCal), unul dintre grupurile care îi reprezintă pe reclamanţi, a detaliat într-un comunicat că ordinul judecătoarei „interzice agenţilor de imigraţie să reţină persoane fără o suspiciune rezonabilă”.

De asemenea, interzice ca arestările să se bazeze pe factori precum rasa sau etnia, folosirea limbii spaniole sau a limbii engleze cu accent, tipul de muncă şi prezenţa în anumite locuri, precum staţiile de autobuz, spălătoriile auto sau fermele.

De asemenea, „ordonă DHS să ofere acces la un avocat în timpul săptămânii, în weekenduri şi în zilele de sărbătoare persoanelor deţinute în B-18, clădirea federală din centrul oraşului Los Angeles”.

Raidurile din zona metropolitană Los Angeles au început acum o lună şi au generat un puternic răspuns social şi chiar ciocniri puternice cu agenţii, ceea ce a transformat California într-un simbol al rezistenţei împotriva administraţiei Trump.

Cererea a fost motivată după ce pe 22 iunie, bărbaţi mascaţi care purtau doar o vestă cu emblema Patrulei de Frontieră au reţinut în mod violent mai mulţi muncitori, aşa cum a fost consemnat în videoclipuri care au devenit virale. Unul dintre proprietarii locului, identificat ca Enmanuel, a raportat că presupuşii agenţi au intrat cu forţa în zone restricţionate publicului, precum tuneluri unde se află utilaje şi a confirmat că în arestări s-a folosit o forţă excesivă.

Numeroase mărturii ale familiilor persoanelor arestate coincid în a afirma că arestările sunt motivate rasial, iar comunicarea cu persoanele reţinute a fost restricţionată.

„Indiferent de culoarea pielii, de limba pe care o vorbesc sau de locul în care lucrează, toţi au garantate drepturile constituţionale care îi protejează de arestări ilegale”, a declarat Mohammad Tajsar, avocat principal al Fundaţiei ACLU SoCal, după ce a fost făcută publică decizia judecătoarei.

Te-ar mai putea interesa și
Conectcarea la rețea pe “contorul” centralelor Hidroelectrica, soluția rapidă pentru zeci de noi parcuri eoliene și fotovoltaice . Care este potențialul hibridizării hidrocentralelor
Conectcarea la rețea pe “contorul” centralelor Hidroelectrica, soluția rapidă pentru zeci de noi parcuri eoliene și ...
18% din proiectele eoliene li fotovoltaice noi din șapte piețe hidroenergetice majore din Uniunea Europeană nu necesită capacitate suplimentară de rețea, potrivit unor calcule Ember. Noile......
Maciej Podwojski, Director ECE Primark: România a devenit rapid una dintre piețele cheie din portofoliul nostru. Retailerul angajează masiv
Maciej Podwojski, Director ECE Primark: România a devenit rapid una dintre piețele cheie din portofoliul nostru. Retailerul ...
Cu investiții de peste 58 de milioane de euro în cele șase magazine inaugurate până acum în România, retailerul de ...
Ratingul: ori la bal, ori la spital, moment cheie pentru România. Ajungem la „groapa de gunoi” după decizia din 31 iulie a Fitch?
Ratingul: ori la bal, ori la spital, moment cheie pentru România. Ajungem la „groapa de gunoi” după decizia ...
Majoritatea analiștilor susțin că scăpăm pe 31 iulie de furcile caudine ale retrogradării în Junk de către agenția ...
Incendiul din Avila, lângă Madrid, este „cel mai mare incendiu forestier” din istoria recentă a Spaniei
Incendiul din Avila, lângă Madrid, este „cel mai mare incendiu forestier” din istoria recentă a Spaniei
Ministrul spaniol al tranziţiei ecologice, Sara Aagesen, a declarat că incendiul din Avila, lângă Madrid, este „cel ...