O petiţie cu 3,5 milioane de semnături împotriva CETA a fost prezentată la Strasbourg

Adversari ai acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană şi Canada (CETA), care urmează să fie supus miercuri votului în Parlamentul European, au prezentat luni la Strasbourg o petiţie ostilă semnată de 3,5 milioane de europeni, relatează AFP.
Economica.net - lun, 13 feb. 2017, 20:18
O petiţie cu 3,5 milioane de semnături împotriva CETA a fost prezentată la Strasbourg

Potrivit Alianţei ‘Stop TTIP&CETA’, iniţiatoarea acestei petiţii, semnatarii le cer deputaţilor europeni să se opună tratatului comercial pe care UE l-a încheiat cu Canada, dar şi celui pe care îl negociază cu Statele Unite (TTIP), discuţiile cu SUA fiind însă suspendate după alegerea lui Donald Trump.

Opozanţii au înmânat luni seară unor vicepreşedinţi ai Parlamentului European o pancartă simbolizând aceste semnături, strânse în cadrul unei ‘iniţiative cetăţeneşti europene’.

Pentru a fi admisă, o astfel de iniţiativă trebuie să fie susţinută de cel puţin un milion de cetăţeni din cel puţin şapte ţări din cele 28 ale UE.

Semnatarii reproşează CETA că reprezintă ‘o ameninţare pentru democraţie, statul de drept, mediu, sănătate, serviciile publice, dar şi pentru drepturile consumatorilor şi dreptul muncii’ şi că ‘întăreşte puterea multinaţionalelor în dauna democraţiei şi a binelui comun’.

‘3,5 milioane de persoane au semnat pentru un comerţ mai echitabil, mai durabil ecologic şi social, şi nu pentru ceva care creează mai multe probleme decât rezolvă’, şi-a exprimat satisfacţia vicepreşedinta ecologistă a Parlamentului European (PE), austriaca Ulrike Lunacek.

Semnat cu dificultate la sfârşitul lunii octombrie de către Bruxelles şi Ottawa, şi în continuare sub tirul criticilor, CETA urmează să fie supus votului eurodeputaţilor în şedinţa plenară de miercuri.

Departe de a se limita numai la eliminarea barierelor din calea comerţului cu bunuri şi servicii, tratatul mai promovează cooperarea în domeniul normelor sociale şi de mediu între Canada şi UE.

Raportul de forţe pare mai favorabil partizanilor acestuia (europarlamentari de dreapta, liberali şi majoritatea socialiştilor) decât adversarilor săi (Verzi, extrema stângă, extrema dreaptă şi unii socialişti).

Pentru ca aplicarea lui să fie deplină şi definitivă, tratatul va trebui ratificat de toate cele 38 de parlamente naţionale şi regionale din UE, dar ratificarea de către PE va permite aplicarea provizorie a unei mari părţi a textului.

Alianţa ‘Stop TTIP&CETA’ cuprinde vreo 500 de organizaţii, printre care Attac şi Greenpeace, precum şi partide de stânga europene, ca Linke (Germania), Partidul European al Verzilor şi Podemos (Spania).

Te-ar mai putea interesa și
De ce contează transformarea resurselor energetice în produse cu valoare adăugată: exemplul Azomureș – Federația Patronală a Energiei (FPE)
De ce contează transformarea resurselor energetice în produse cu valoare adăugată: exemplul Azomureș – Federația ...
În contextul dezbaterilor privind securitatea energetică și competitivitatea industrială a Europei, discuția nu mai privește exclusiv producția de energie, ci și capacitatea economiilor de a......
SUA au lovit din nou Iranul. Trump amenință Teheranul: „Republica Islamică nu va mai exista”
SUA au lovit din nou Iranul. Trump amenință Teheranul: „Republica Islamică nu va mai exista”
Statele Unite au lansat o nouă rundă de lovituri asupra unor ținte din Iran, la doar o zi după un atac american efectuat ...
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că va demisiona
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că va demisiona
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că va demisiona peste câteva săptămâni, şi a anunţat ...
Românii de la AJ BRAND au de instalat multe baterii de stocare a energiei electrice în țară. Contracte pentru 2.400 MWh, bateriile vor fi gata peste un an
Românii de la AJ BRAND au de instalat multe baterii de stocare a energiei electrice în țară. Contracte pentru 2.400 MWh, ...
AJ BRAND livrează în prezent 2.204 MWh de stocare a energiei pe baterii în patru proiecte BESS la scară utilitară în ...