O pictură până acum necunoscută a lui Ribera, pusă în vânzare pentru 1,7 milioane de dolari

O pictură necunoscută până acum a spaniolului José de Ribera va fi pusă în vânzare în luna iulie, în cadrul London Art Week, pentru 1,1 milioane de lire (1,3 milioane de euro), au anunţat vineri organizatorii, potrivit EFE.
Economica.net - vin, 20 iun. 2014, 18:41
O pictură până acum necunoscută a lui Ribera, pusă în vânzare pentru 1,7 milioane de dolari

Tabloul, care îl reprezintă pe apostolul Iacob, a fost catalogat mult timp drept studiu cu autor necunoscut şi a stat acoperit de straturi de murdărie şi vopseluri, potrivit unui comunicat al organizatorilor acestui târg de artă ce va avea avea loc între 4 şi 11 iulie în capitala britanică.

În cursul restaurării, a devenit vizibilă semnătura lui Ribera (1591-1652, iar specialistul italian Nicola Spinosa a confirmat că este vorba despre o lucrare a pictorului spaniol, executată probabil în 1632.

Pânza a fost păstrată în colecţia unei familii cu rădăcini în rândul nobilimii din Napoli, oraş italian în care pictorul spaniol, poreclit ‘Lo Spagnoletto’, şi-a desfăşurat o mare parte din carieră.

Ribera, care a fost puternic influenţat de italianul Caravaggio, a adoptat o manieră naturalistă, cu accentuate clarobscururi, iar la maturitate a preferat un stil mai luminos. După 1630, Ribera a fost inspirat de pictorul flamand Van Dyck, paleta sa a devenit mai luminoasă, iar succesul său comercial a crescut. Majoritatea subiectelor alese de Ribera în acea epocă sunt religioase, dar nu au lipsit nici motivele mitologice şi portretele unor personalităţi din antichitate precum Arhimede.

Potrivit experţilor, comparaţia dintre tabloul descoperit acum şi lucrarea ‘San José y el Nino Jesús’ aflată la Muzeul Prado arată că pictorul aparţinând Secolului de Aur spaniol a folosit acelaşi model pentru ambele picturi.

Săptămâna Artei de la Londra va reuni 50 de galerii şi diverse case de licitaţie londoneze care vor oferi colecţionarilor picturi, sculpturi şi desene începând din secolul al XV-lea până în secolul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...