…da’ mai terminăm odată cu pensionarii?

Adaugă-ne ca sursă preferată

M-a străfulgerat disdedimineaţă. Brusc, a fost clar ca lumina zilei, deşi indicii, părţi incomplete erau peste tot, ca un ţânţar supărător care te bâzâie, îl alungi, se întoarce, te scoate din minţi. Dar visul de noaptea de trecută m-a sculat din pat lămurit. Iluminat, ca Buddha sub copacul Boddhi. Se făcea că batalioane de pensionari defilau ordonat ca trupele Wehrmacht-ului, cu talonul de pensie ridicat în sus ca într-un salut, conduse , evident, de cel mai bătrân dintre ei. Şi pe lângă ei, adulându-i, linguşindu-i, încercând cumva să-i păcălească, era o gloată amorfă de politicieni, de oficialităţi, de oameni din media, de limbuţi, de circari. Toţi încercând să intre în graţiile armatei de pensionari întunecaţi, decişi să-şi urmărească scopurile cu orice preţ. La un moment dat, imensa armată de pensionari s-a oprit brusc, iar comandantul ei a început să tune ordine. Nu mi-e deloc clar ce s-a mai întâmplat mai departe, visul s-a alambicat, detaliile s-au pierdut. Oricum, era vorba despre o confruntare, despre eşecuri şi despre un sentiment copleşitor de neputinţă. Dar de dimineaţă, am înţeles tot. Tot ceea ce-mi asaltase subconştientul zile în şir, ba chiar luni şi ani, dacă stau bine şi mă gândesc, devenise clar.

În România, nu este vorba decât despre pensie. Agenda publică, lupta politică, legile, relaţia cu instituţiile internaţionale, toate sunt despre pensie. Practic, nu există alt subiect. Asta încerca să-mi transmită subconştientul meu încărcat cu informaţii şi zgomot despre pensie. Deschizi televizorul dimineaţa, la cafea,..pensie. La radio, în maşină, pensie. În mijloacele de transport în comun, pensionarii vorbesc relaxat sau încrâncenat despre pensie.

„Scutire de impozit la profit reinvestit? Nu ştiu, să vedem, trebuie mai întâi să dăm pensiile”…. „Scădem cu 5% CAS. Ar fi bine, numai că, atenţie la fondul de pensii”…”Punem acciză suplimentară la carburanţi pentru drumuri. Nicio taxă nouă nu e o veste bună, dar, hai să zicem. Ca să aflăm că banii ajung la plata pensiilor”. „Voi aţi tăiat pensiile, noi le-am reîntregit şi mărit”. „Nu-i nicio problemă la plata pensiilor”. “Cine ne va mai plăti pensiile?”. Pensie…pensie…pensie. Pen-si-e, un neon cu litere roşii, ca-n Las Vegas.

Şi nici măcar nu-i de mirare. De ani buni de zile, preşedintele şi Guvernele sunt puse de pensionari. De pensionarii cu pensii de câteva sute de lei la peste 10.000 de lei. Sunt 5 milioane de pensionari în România la un număr aproximativ egal de salariaţi, o inversare totală a situaţiei din ’89. Numai că angajaţii sunt scârbiţi de jocul politic, nu se mai simt reprezentaţi de nimeni, nu-i interesează politica, în principiu, sunt ocupaţi cu jobul, cu distracţia, nu le mai ajunge timpul liber sau nu vor să ştie de nimeni şi nimic. În schimb, pensionarii  sunt disciplinaţi în gândire şi vot, au organizaţii întregi care ii reprezintă şi îşi urmăresc cu tenacitate ţelul. Cum care ţel? Pensia, bineînţeles. Ei se informează atent, văd cine, ce le promite vizavi de pensie şi votează în consecinţă. Ei ştiu că au arma votului în mână şi şi-o folosesc pe de-a-ntregul. Ziua votului e una dintre puţinele zile în care se simt şi ei importanţi, în care ei decid pentru ei.

Această disciplină la vot şi în informare a fost pe deplin speculată de politicieni. În cinismul lor, aceştia au început să priceapă cine ţine pâinea şi cuţitul votului. Şi şi-au modificat discursul în consecinţă. Iar cateodată, chiar au şi răspuns aşteptărilor pensionarilor. E o reţetă care merge ca unsă pentru ambele părţi cu rezultatele amintite: un unic şi peren subiect, pensia, şi toate luptele duse, direct sau tangenţial, pentru pensionari şi pensie.

Dacă nu eşti nici pensionar, nici politician, şi ai buletin, poate-ar fi bine totuşi să mergi la vot. Altfel, următoarea dată când vei fi băgat în seamă de cineva şi vei fi şi tu important, s-ar putea să fie la pensie.