O promisiune „primejdioasă” – Ideea simplistă că „punem regenerabile şi scad facturile” nu este nu doar naivă, ci şi periculoasă – Chisăliţă (AEI)

„În teoria politicienilor, asta înseamnă soare, independenţă energetică şi facturi mai mici. În practică, fără reforme reale, înseamnă exact opusul: energie foarte ieftină când nu ai nevoie şi foarte scumpă când ai nevoie cel mai mult (…) Cei 8.000 MW suplimentari vor produce aproximativ 10 TWh pe an – adică aproape o cincime din consumul României. Sună impresionant. Dar această energie nu vine distribuită uniform, ci concentrată brutal între orele 10:00 şi 16:00. Exact atunci când consumul nu este la maxim. Exact atunci când deja există producţie solară din parcurile existente şi de la prosumatori. Rezultatul? Supra-ofertă la prânz, colaps de preţ, uneori chiar preţuri negative. Dar energia electrică nu este o marfă oarecare. Nu o poţi stoca ieftin la scară mare. Nu o poţi produce când vrei şi consuma când ai chef fără infrastructură. Aşa că ceea ce câştigi la prânz pierzi seara – şi nu doar că pierzi, ci plăteşti mai mult”, consideră specialistul, într-o analiză transmisă.

Potrivit sursei citate, în intervalul orar 18:00 – 22:00, „când consumul explodează şi soarele dispare”, Sistemul Energetic Naţional (SEN) trebuie susţinut de gaze, hidro, importuri, baterii (dacă există), sau „în cel mai rău caz, de panică pe piaţă”, scrie scrie Agerpres.

„Acolo se face preţul real. Nu la prânz. De aceea, ideea simplistă că „punem regenerabile şi scade factura” este nu doar naivă, ci periculoasă, pentru că ignoră costul real: costul de integrare. Reţelele trebuie întărite, bateriile trebuie construite, sistemul trebuie digitalizat. Trebuie capacităţi de rezervă, trebuie pieţe funcţionale, trebuie consum flexibil. Toate acestea costă. Mult. Şi cine plăteşte? Nu investitorul în solar. Nu statul abstract. Ci consumatorul final, prin tarife, taxe, servicii de sistem şi marje de risc. Adevărul este incomod: solarul ieftineşte energia brută, dar scumpeşte sistemul dacă nu este integrat corect. Diferenţa dintre un sistem inteligent şi unul haotic nu este ideologică. Este contabilă. Într-un scenariu bine gestionat, factura casnică ar putea rămâne în zona 0,95 – 1,45 lei/kWh. Nu ieftin, dar stabil. Într-un scenariu prost gestionat, aceeaşi factură poate urca la 1,50 – 2,55 lei/kWh. Adică exact opusul promisiunii iniţiale. Diferenţa? Nu tehnologia. Nu soarele. Ci politica şi execuţia”, subliniază Chisăliţă.

Acesta este de părere că România nu duce lipsă de proiecte, ci de coordonare.

„ATR-urile se pot debloca peste noapte pe hârtie, dar reţelele nu se construiesc în PowerPoint. Bateriile nu apar din comunicate de presă. Iar flexibilitatea consumului nu se creează fără semnale de preţ reale şi fără curaj politic. Dacă introduci 8.000 MW într-un sistem nepregătit, nu faci tranziţie energetică. Faci congestie şi congestia se plăteşte. Adevărata întrebare nu este dacă România va avea mai mult solar până în 2030. Va avea. Întrebarea este dacă va avea şi restul sistemului necesar pentru a-l folosi. Pentru că altfel vom ajunge într-o situaţie absurdă:o ţară cu energie ieftină în teorie şi facturi scumpe în realitate. Nu pentru că tranziţia energetică este greşită, ci pentru că este făcută pe jumătate. Optimizarea nu garantează preţuri mai mici decât azi. Garantează doar că preţurile nu explodează şi mai mult (…) Deci mesajul politic „punem regenerabile şi scade factura” este fals”, se menţionează în analiza de specialitate.

În viziunea lui Chisăliţă mesajul realist este că, fără reforme, preţurile cresc mult, iar cu reforme cresc mai puţin sau se stabilizează, context în care „abia după amortizarea investiţiilor şi funcţionarea corectă a sistemului pot scădea real”.

Pentru scădere reală sub nivelurile actuale, ar trebui simultan: investiţii în reţele finanţate ieftin, nu recuperate brutal din tarife; gaz mai ieftin sau contracte stabile; baterii instalate exact unde trebuie; consum flexibil masiv; reducerea pierderilor; reducerea rentei politice şi administrative; piaţă lichidă şi concurenţă reală.

Concluzia specialistului este că fără toate cele enunţate, anul 2030 nu va fi unul al energiei ieftine, ci al facturii pentru tranziţia prost gestionată.