O situaţie cutremurătoare!

Ce simple sunt lucrurile în mintea copiilor! Fără să-i tresară un muşchi pe faţă, dl avocat a şters cu buretele, marţi 16 februarie 2015, în direct la televiziune, zeci şi zeci de ani de istorie evoluţie şi civilizaţie bancară. Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, care cere statelor membre să se împrumute numai în condiţii de piaţă este expediat cu un bobârnac la coşul de gunoi al istoriei. Sistemul European al Băncilor Centrale cu întreaga sa arhitectură, BCE însăşi se văd dintr-o dată nişte forme golite de sens şi conţinut. Sute de mii de pagini de teorii sofisticate, pacturi de stabilitate, munca a nenumăraţi economişti celebri, toate astea pentru ce? Deşertăciunea deşertăciunilor…

Dl G.P se declară oripilat de interpunerea, după părerea sa, fără sens, a băncilor lacome şi recalcitrante, nu doar între capital şi clienţi, ci şi între acesta şi stat:” Din Statutul BNR (legea nr.312/2004, art.7) rezulta ca Banca noastră centrala poate da credite instituțiilor de credit din România. In același timp, BNR ii este interzis sa dea credit Statului român.

Acesta se poate împrumuta doar de la băncile private. Un credit de tip lombard sau repo la care au acces doar băncile private are o dobinda de 1,2 % in prezent. Statul se împrumuta direct de la banci sau prin emiterea de obligațiuni cu 5-7 % dobândă. Încercați sa calculați o rata a profitului intr-o astfel de afacere.

E amețitoare. Culmea ironiei este ca, pentru împrumuturile date de BNR băncilor comerciale, se cer ca garanții obligatiunile de stat deținute de bănci si creanțele bancilor contra statului. In acest gen de afacere BNR nu se supune niciunei alte autorități ale Romaniei (art.2, legea 312/2004).” Las la o parte dobânzile scoase din burtă, şi credinţa iarăşi copilărească potrivit căreia diferenţa ar merge în ratele ameţitoare de profit ( dovadă pierderile raportate de bănci…) şi nu, de pildă la plata dobânzilor la depozit.

Carevasăzică, sistemul băncilor comerciale, acest monstru cu nenumărate capete, mame şi fiice, nu numai că-şi permite să finanţeze cu dobândă pe unii dintre clienţii domniei sale ci, printr-un mecanism de-a dreptul diavolesc ,se interpune între Banca Centrală şi stat. Pentru acoperirea deficitului bugetar sau a oricăror cheltuieli considerate ca fiind necesare la un moment dat de către STAT, n-ar fi mai simplu şi zice, dl GP, mult mai eficient să se tipărească banii şi să fie livraţi neîntârziat fără dobândă? Ce caută FMI, UE, Banca Mondială, BERD în viaţa noastră, a românilor?

Adică era nevoie de de vreun asemenea împrumut, de vreme ce banii erau coleaşa numai buni de tipărit? Ce dracului, am rămas fără plastic, se întreabă (oare?) dl. avocat. Domnia sa nu abordează deloc partea nasoală a destinaţiei împrumutului la acele organisme internaţionale, aceea a de acoperi un necesar de finanţare externă exprimat în alte monede, pe care, vai, nu le putem tipări. Probabil, în acest caz, banii pentru necesităţile guvernului ar trebui să vină direct de la BCE potrivit teoriei dlui G.P. Tot direct, fără interpuşi…şi fără dobândă. Da, dar atunci LA CE CURS? Istoric plus maxim 20%!

Sunt multe grozăvii ce derivă din simplitatea gândirii dlui avocat, se sparie gândul…şi nu lipsa de imaginaţie mă face să mă opresc. Nu pot însă lăsa nesancţionată aprecierea domnului potrivit căreia, citez, „au existat în trecut modalităţi MAI NEINFLAŢIONISTE de împrumut pe care să-l practice statul”. Pentru că eu unul nu cunosc ceva mai hiper-inflaţionist decât acoperirea de cheltuieli din bani tipăriţi fără acoperire şi daţi împrumut fără dobândă.

Pe zi ce trece şi pe măsură ce descopăr frânturi din gândirea economică abisală a dlui avocat am impresia, cu tot respectul, că am în faţă în om căzut din ceruri ce are nevoie de adaptare la mediul înconjurător. Mie unuia, nu existenţa sistemului bancar, a împrumuturilor în franci mi se pare cutremurătoare, ci faptul că un asemenea avocat este angajat în speţe financiar bancare. Ce să zic, multă baftă clienţilor că au nevoie…

PS: A existat, în trecut, modalitatea de împrumut menţionată de dl.Piperea. Era aşa zisul comunism, fără bănci, fără clienţi, fără procese, fără onorarii. Dar pentru că la acele vremuri visează dl avocat am o propunere pe măsură – onorariul domniei sale să fie egal cu salariul mediu orar din acea vreme plus maxim 20%. Pentru acoperirea diferenţei să se adreseze Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

Daniel Oanţă este expert la Banca Naţională a României 

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR