O unitate a centralei nucleare Rostov din sudul Rusiei a fost oprită în urma unei defecțiuni

Una dintre cele patru unităţi ale centralei nucleare Rostov din sudul Rusiei a fost oprită în urma unei disfuncţionalităţi, au anunţat marţi Ministerul rus al Energiei şi compania nucleară rusă de stat Rosatom, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 16 iul. 2024, 18:39
O unitate a centralei nucleare Rostov din sudul Rusiei a fost oprită în urma unei defecțiuni

Potrivit Rosatom, unitatea a fost oprită automat în urma unei funcţionări defectuoase a generatorului turbinei.

„Cauzele (incidentului) sunt în curs de investigare, nivelul de radiaţii este în parametrii normali”, a declarat agenţiei Reuters un reprezentant al societăţii Rosatom.

Potrivit Rosenergoatom, o companie subsidiară a Rosatom, două reactoare ale centralei operează normal, în timp ce la al treilea reactor din cele patru sunt în desfăşurare lucrări planificate de mentenanţă.

Ministerul rus al Energiei a mai anunţat în acest timp că, în urma incidentului survenit la centrala atomoelectrică, au fost impuse restricţii temporare pentru furnizarea de electricitate în sudul Rusiei.

Centrala atomoelectrică Rostov, situată lângă oraşul Volgodonsk, este principalul producător de energie electrică în partea de sud a Rusiei, având o capacitate totală de 4.071 de megawaţi. Ea furnizează aproximativ 75% din energia electrică pentru regiunea Rostov şi este de asemenea conectată la reţeaua de electricitate a altor regiuni din sudul Rusiei.

Această parte a Rusiei se confruntă în prezent cu un val neobişnuit de căldură, care a provocat pene de curent în mai multe regiuni.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi securitate
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi ...
Regatul Unit şi Ucraina au încheiat luni, la Kiev, un parteneriat privind dezvoltarea în comun a instrumentelor de inteligenţă artificială (AI) pentru apărare şi securitate, acord în......
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Mai multe federaţii sindicale vor protesta, marţi, între orele 11:00 şi 13:00, în faţa Ministerului Muncii, solicitând ...
Alertă la Insula Şerpilor. Două avioane F-18 au plecat în misiune – O dronă a fost detectată la aproximativ 4 kilometri est de Vâlcove (Anunțul MApN)
Alertă la Insula Şerpilor. Două avioane F-18 au plecat în misiune – O dronă a fost detectată la aproximativ 4 ...
Ministerul Apărării Naţionale a informat că luni seara, la ora 22:37, sistemul de supraveghere radar a detectat două ...
Noile reguli europene pentru baterii schimbă cerinţele pentru producători şi importatori – analiză SGS România
Noile reguli europene pentru baterii schimbă cerinţele pentru producători şi importatori – analiză SGS România
Producătorii şi importatorii de baterii trebuie să se adapteze unor noi cerinţe europene privind, printre altele, siguranţa, ...