O veste bună pentru Grecia: Randamentul obligaţiunilor guvernamentale, la cel mai redus nivel din mai 2010

Randamentul obligaţiunilor guvernamentale elene a scăzut, miercuri, la cel mai redus nivel din ultimii patru ani, apetitul investitorilor fiind în creştere, după ce creditorii externi au aprobat acordarea următoarei tranşe de 8,3 miliarde de euro (11,4 miliarde de dolari) din pachetul de asistenţă financiară, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mie, 02 apr. 2014, 12:49
O veste bună pentru Grecia: Randamentul obligaţiunilor guvernamentale, la cel mai redus nivel din mai 2010

Grecia va emite obligaţiuni cu scadenţa la trei sau la cinci ani în primul semestru din 2014, care vor contribui la îndeplinirea necesităţilor de finanţare ale ţării, a anunţat, marţi, ministrul elen de Finanţe, Yiannis Stournaras, aceasta fiind prima emisiune de bonduri din 2010, când ţara a fost salvată de la faliment printr-un program de asistenţă financiară.

Miercuri, randamentul obligaţiunilor guvernamentale elene cu scadenţa la zece ani a scăzut la 6,404%, de la peste 30% în ultimii doi ani. Este cel mai redus nivel din mai 2010.

‘Revenirea Greciei pe pieţele de obligaţiuni va fi un imens pas înainte. Sporeşte încrederea că Executivul de la Atena va reveni curând pe pieţe’, a declarat Brian Hayes, membru al Guvernului irlandez.

După patru ani în care au fost adoptate măsuri dure pentru reducerea datoriei, două pachete de asistenţă financiară, în valoare de 240 miliarde de euro (330 miliarde de dolari), şi impunerea de pierderi deţinătorilor privaţi de obligaţiuni, Grecia se aşteaptă la revenirea pe creştere a economiei în acest an.

Încurajată de scăderea randamentului obligaţiunilor, analiştii susţin că Grecia ar putea vinde emisiuni de bonduri pe cinci ani, în valoare de 1,5 – 2 miliarde de euro, pentru a testa apetitul investitorilor, în prima jumătate din 2014.

Comisia Europeană estimează că, după şase ani de recesiune, economia Greciei va creşte anul acesta cu 0,6% şi cu 2,9% anul viitor. Dar rata şomajului, prognozată la 24% anul viitor, şi nivelul ridicat al datoriei reprezintă dificultăţi în calea redresării Greciei.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare, în creştere cu 0,12% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea......
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...