O zi cu Salvamont Zărnești. Turiștii se ghidează după AI pe munte și ajung în pericol. Cum schimbă tehnologia misiunile de salvare

În Prăpăstiile Zărneștiului, am asistat la un exercițiu de salvare care a recreat fidel realitatea din teren: apel de urgență, localizare, mobilizare rapidă și intervenție într-o zonă dificilă. Diferența față de acum câțiva ani este evidentă, respectiv tehnologia este prezentă în fiecare etapă.

Smartphone-urile au devenit instrumente esențiale: salvatorii verifică coordonatele în timp real, comunică între ei și ajustează traseele pe măsură ce situația evoluează. În condiții în care vremea se poate schimba în câteva minute, viteza deciziei este critică.

„Intervențiile pot dura ore întregi și se desfășoară în zone greu accesibile. Echipamentele trebuie să funcționeze fără compromisuri”, explică Ciprian Lolu, șeful Salvamont Zărnești, în cadrul unui eveniment organizat de Honor România la poalele munților Piatra Craiului.

Tehnologia, testată în condiții extreme

În timpul simulării, echipamentele au fost supuse unor teste dure: telefoane scăpate pe stâncă, expuse la apă și noroi sau utilizate în condiții de presiune. Nu este un scenariu excepțional, ci rutina intervențiilor reale.

Autonomia bateriei devine un factor critic. O misiune poate dura 10–15 ore, iar pierderea comunicării poate complica dramatic operațiunea.

Foto: Mihnea Ratte

Paradoxul digital: tehnologia ajută salvatorii, dar încurcă turiștii

Tehnologia schimbă rapid modul în care se desfășoară salvările montane, dar în același timp creează și un efect secundar. Accesul facil la informații, adesea incomplete sau greșite, îi face pe mulți turiști să își supraestimeze capacitățile.

„Oamenii nu mai întreabă Salvamontul, nu mai verifică surse oficiale. Dau pe AI: «recomandă-mi un traseu spectaculos și scurt» și ajung în creastă, în zone extrem de expuse”, spune Lolu.

Rezultatul este că a crescut numărul intervențiilor în situații care puteau fi evitate. În sezonul de vară, traseele dificile din Piatra Craiului ajung să fie aglomerate „ca la piață”, cu zeci sau chiar sute de turiști pe zi, mulți nepregătiți fizic sau tehnic.

Foto: Mihnea Ratte

„Masivul Piatra Craiului este foarte tehnic şi pentru a parcurge traseul iarna este necesară o pregătire adecvată şi nu sunt mulţi care se aventurează. De exemplu, pe versantul vestic se întâmplă câteodată ca o lună întreagă să nu parcurgă nimeni traseul. Pe când vara e ca la piaţă, 100 de oameni pe un traseu, care este cel mai dificil din ţară“, explică Ciprian Lolu.

Dincolo de tehnologie, salvatorii spun că principala problemă rămâne lipsa educației montane. Mulți turiști nu își planifică traseele, nu verifică vremea și nu au echipamentul necesar.

„Nu mai există cultura muntelui. Oamenii nu mai citesc, nu mai învață. Se bazează pe internet și pe recomandări rapide”, spune Lolu.

În unele cazuri, turiștii refuză chiar să se deplaseze spre zone mai sigure, așteptând intervenția salvatorilor în locuri extrem de periculoase.

Foto: Mihnea Ratte

Complexitatea unei misiuni de salvare depinde de situație. În cazuri simple, echipa poate coborî un turist epuizat în câteva ore. În cazuri grave, cu accidentări în zone greu accesibile, intervenția poate dura peste 10–12 ore și implică echipamente speciale și uneori elicopterul.

„Anul trecut, am avut 91 de victime, din păcate şi un deces, vreo 30 de intervenţii aero, în care vine elicopterul. În general, acţiunile aero sunt foarte solicitante, dar şi foarte rapide. Nu există eroare, adică dacă există cea mai mică eroare umană, s-a încheiat povestea, suntem la ştirile de la ora 5.“

O intervenție cu elicopterul costă în jur de 1.400 de euro, preț care poate urca în funcție de complexitatea cazului, fără a lua în calcul salariile pilotului, copilotului, medicului de urgență și ale asistentului medical. Spre deosebire de alte țări europene, unde costurile sunt suportate parţial sau integral de turiştii, la noi cheltuielile sunt suportate integral de către stat.

Deși misiunile de salvare pot fi epuizante fizic și mental, iar uneori salvamontiștii își riscă chiar propria viață, salariile sunt de doar 3.000 lei, în medie. Uneori, pot fi chiar și mai mici de atât. Majoritatea însă sunt voluntari. La Serviciul Zărnești, există 40 de salvamontiști, din care doar 7 sunt angajați, restul fiind voluntari pregătiți oricând să salveze vieți.

Ce nu poate face tehnologia

Deși smartphone-urile, GPS-ul și echipamentele moderne cresc eficiența intervențiilor, ele nu pot înlocui pregătirea și deciziile corecte.

Salvatorii montani trec prin sute de ore de training, întinse pe ani, iar meseria implică nu doar forță fizică, ci și rezistență mentală.

Salvamont Zărnești funcționează din 1969 și are o continuitate de 56 de ani, fiind una dintre structurile istorice din rețeaua națională. Echipa a fost construită inițial din sportivi de performanță, o tradiție care se reflectă și astăzi în standardele ridicate de pregătire.

„Este o meserie de responsabilitate foarte mare. Nu poți trimite pe cineva nepregătit în teren”, spune șeful serviciului.

La nivel național, în România sunt aproximativ 800 de salvatori montani, iar sistemul funcționează cu un flux constant de formare și reatestare.

Foto: Mihnea Ratte

„Programul de formare are în jur de 400 de ore – aproximativ 215 ore pentru sezonul de vară, 165 pentru iarnă și restul pregătire teoretică. Dar, în realitate, durează ani până ajungi pregătit pentru evaluarea finală”, explică Lolu.

Candidații trec prin module tehnice, medicale și psihologice, iar selecția este strictă. Doar cei considerați complet pregătiți sunt trimiși la evaluarea națională.

„Nu trimitem pe nimeni dacă nu suntem siguri 100% că va face față. Este ca și cum ai da permisul și a doua zi ai conduce o mașină de curse – nu faci asta”, spune șeful Salvamont.

De asemenea, salvatorii montani au antrenamente care imită condițiile reale de intervenție o dată la 2-3 zile.

Foto: Mihnea Ratte

„Nu e ca mersul pe bicicletă, într-adevăr, nu se uită, dar degetele sau nivelul mental lasă câteodată de dorit. În alpinism, noi tot timpul spunem că este un sport mental înainte de orice, iar acest sport mental este hrănit prin pregătire continuă. Dacă nu există pregătire continuă, adio, nu merge povestea cu > pentru că cineva, la un moment dat, va avea nevoie de ajutorul nostru şi nu o să fie într-o zonă în care o ştim pe de rost. Atunci ne vom duce pe o stâncă pe care nu am fost niciodată şi nu ştim şi nu avem capacitatea de a rezolva ecuaţia corect, s-ar putea să fim noi propriile victime. Până în clipa de faţă, nu a rămas nimeni pe munte şi sperăm să nu avem aşa ceva vreodată“, mai spune Ciprian Lolu.