Oamenii de afaceri germani îi cer cancelarului Friedrich Merz să grăbească reformele pentru relansarea economiei

Principalele federaţii patronale din Germania au pus presiune pe cancelarul Friedrich Merz cu privire la "urgenţa" reformelor pe care le consideră necesare pentru relansarea economiei, a transmis AFP marţi, la o zi după o întâlnire cu uşile închise care a avut loc la sediul Cancelariei, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 23 sept. 2025, 19:55
Oamenii de afaceri germani îi cer cancelarului Friedrich Merz să grăbească reformele pentru relansarea economiei

Reuniunea de luni, care s-a desfăşurat departe de ochii curioşilor, „a avut scopul de a-i demonstra cancelarului urgenţa situaţiei”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al federaţiei industriale BDI.

Potrivit unor surse neidentificate citate de cotidianul Bild, întâlnirea a fost una tensionată, ceea ce dezvăluie nerăbdarea în creştere a şefilor de companii dintr-o Germanie aflată în recesiune.

Bild relatează că Merz s-a confruntat cu critici din partea şefilor camerei de comerţ (DIHK), federaţiei patronatelor (BDA), federaţiei industriale (BDI) şi meşteşugurilor (ZDH), care au denunţat lipsa de acţiune a Guvernului de coaliţie aflat la putere din luna mai.

Contactată de AFP, Cancelaria de la Berlin a recunoscut că a avut loc un schimb de opinii „deschis şi direct” care a permis abordarea „directă” a preocupărilor comunităţii de afaceri.

„Toate părţile au convenit asupra necesităţii de a aborda, în mod prioritar, cauzele structurale ale creşterii slabe”, a subliniat un purtător de cuvânt.

Potrivit Bild, angajatorii au cerut reforme sociale, reducerea birocraţiei şi modernizarea statului.

Industria germană este supusă la presiuni: scăderea producţiei şi a gradului de utilizare a capacităţilor, nicio redresare semnificativă nu este aşteptată în 2025, competitivitatea internaţională este în declin iar deficitul este în creştere.

Pentru a face faţă presiunilor, cancelarul Merz a promis o „toamnă a reformelor”. Subiectul va fi în centrul unui seminar guvernamental programat pentru sfârşitul lunii septembrie, în condiţiile în care CDU şi SPD şi-au exprimat puncte de vedere diferite cu privire la creşterile de impozite şi reducerile de prestaţii sociale.

„Dacă Germania vrea să fie puternică şi să joace un rol de lider într-o Europă independentă, trebuie să luăm decizii îndrăzneţe şi uneori incomode”, a avertizat marţi ministrul Finanţelor, Lars Klingbeil, cu ocazia prezentării bugetului pe 2026 membrilor Bundestagului. Lars Klingbeil a anunţat investiţii record de 126 de miliarde de euro anul viitor, reducând în acelaşi timp birocraţia pentru a accelera proiectele de infrastructură.

Ministrul Finanţelor a avertizat, de asemenea, că până în 2027 se profilează un deficit bugetar de peste 30 de miliarde de euro, o provocare fără precedent pentru guvern, care trebuie să găsească „o modalitate echitabilă şi solidară” de a acoperi gaura.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...