Obama a anulat întâlnirea din septembrie cu Vladimir Putin

Preşedintele SUA Barack Obama a decis să anuleze întrevederea cu omologul său rus, Vladimir Putin, prevăzută pentru începutul lunii septembrie, la Moscova, relatează miercuri Associated Press, care califică decizia drept 'o rară umilinţă diplomatică'.
Economica.net - mie, 07 aug. 2013, 14:16
Obama a anulat întâlnirea din septembrie cu Vladimir Putin

Potrivit AFP, Casa Albă a justificat această ‘decizie spectaculoasă’ prin lipsa de progres în relaţiile ruso-americane. ‘După o analiză aprofundată (…) am ajuns la concluzia că relaţiile bilaterale cu Rusia nu au înregistrat suficiente progrese recente care să permită desfăşurarea unui summit ruso-american la începutul lunii septembrie’, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Obama într-un comunicat de presă în care este menţionat îndeosebi scandalul Snowden, scrie AFP.

Associated Press menţionează că anunţul vine după decizia Rusiei de a acorda azil temporar fostului consultant al Agenţiei Naţionale pentru Securitate /NSA/ a SUA, Edward Snowden, şi reflectă totodată nemulţumirea crescută a SUA în relaţiile cu Rusia pe alte probleme, între care apărarea antirachetă şi drepturile omului.

Potrivit Casei Albe, Barack Obama încă intenţionează să participe la summitul G20 la St. Petersburg (Rusia), dar nu are planuri pentru o întrevedere bilaterală cu Vladimir Putin. Totodată, liderul de la Casa Albă va face o escală în Suedia în cadrul vizitei pe care o va efectua la începutul lunii septembrie în Rusia. SUA intenţionează să anunţe Rusia de decizia de miercuri a preşedintelui Obama, însă nu va avea loc o convorbire directă între Obama şi Putin pe acest subiect.

Anunţul vine după ce responsabili americani au anunţat marţi că SUA intenţionează să poarte convorbiri, vineri, la Washington, cu miniştrii de externe şi al apărării din Rusia, în pofida deciziei Moscovei de a acorda azil fostul consultant american al Agenţiei Naţionale pentru Securitate /NSA/ a SUA, Edward Snowden. Întrevederea de vineri, în forma de ‘2+2’ între secretarul de stat american John Kerry, ministrul apărării Chuck Hagel şi omologii lor ruşi, Serghei Lavrov şi Serghei Şoigu, urmează să aibă loc la Departamentul de Stat. Adjunctul ministrului de externe rus, Serghei Riabko, a declarat, potrivit Interfax, că pregătirile pentru convorbiri sunt finalizate şi agenda va include probleme bilaterale, precum şi situaţiile din Siria şi Afganistan

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...