Obama îi promite lui Erdogan ajutorul SUA în anchetă şi discută statutul lui Gulen

Preşedintele Barack Obama i-a promis marţi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan ajutorul american în ancheta asupra puciului eşuat, discutând de asemenea statutul clericului stabilit în Statele Unite Fethullah Gulen şi chemând la respectarea statului de drept în Turcia, a anunţat Casa Albă, citată de Reuters şi AFP.
Economica.net - mar, 19 iul. 2016, 20:09
Obama îi promite lui Erdogan ajutorul SUA în anchetă şi discută statutul lui Gulen

Într-o convorbire telefonică, Obama a insistat asupra necesităţii de a efectua investigaţii în legătură cu autorii acestei tentative de lovitură de stat din noaptea de vineri spre sâmbătă, prin adoptarea unor metode care ‘întăresc încrederea oamenilor în instituţiile democratice şi statul de drept’, subliniind că Erdogan trebuie să procedeze în conformitate cu principiile democratice enunţate în constituţia Turciei.

Turcia cere Statelor Unite extrădarea predicatorului musulman în exil Fethullah Gulen, acuzat de Ankara de plănuirea puciului nereuşit.

Guvernul turc a prezentat material în format electronic despre Gulen guvernului SUA, în aşteptarea unei cereri de extrădare oficiale, a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest, citat de Reuters.

Oficialii americani au declarat că Turcia trebuie să furnizeze dovezi că Gulen a fost implicat în tentativa de lovitură de stat. Orice cerere de extrădare
din Turcia, odată depusă, va fi evaluată în conformitate cu termenii unui tratat între cele două ţări, a spus Earnest.

Departamentul de Stat al SUA a declarat că încă este în procesul de analiză a documentelor depuse de Turcia şi că nu le poate caracteriza ca o cerere de extrădare pentru Gulen, notează Reuters.

Gulen, un fost aliat al lui Erdogan în vârstă de 75 de ani, trăieşte în exil auto-impus în statul Pennsylvania de la sfârşitul anilor 1990. El a negat orice implicare în lovitura de stat eşuată.

Anterior, Ministerul Justiţiei din Turcia a trimis SUA un dosar în legătură cu Gulen, dar nu a explicat clar dacă aceasta reprezintă o cerere oficială de extrădare, mai notează Reuters.

Washingtonul a avertizat Ankara în mod repetat cu privire la problema libertăţilor civile. După epurările urmate puciului eşuat, în armată, poliţie şi magistratură, Statele Unite au devenit mai insistente, notează France Presse, pe de altă parte.

Obama a salutat de asemenea ‘determinarea poporului turc confruntat cu această acţiune violentă, dar şi ataşamentul său faţă de democraţie’, a adăugat Casa Albă.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile CF București......
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri ...