Obama îşi rezervă dreptul să acţioneze singur pentru a pedepsi Damascul – Casa Albă

Barack Obama îşi rezervă dreptul de a acţiona unilateral împotriva regimului sirian cu scopul de a-l pedepsi pentru că a folosit arme chimice, fără să aştepte ONU sau aliaţi ca Marea Britanie, a sugerat joi Casa Albă, relatează AFP.
Economica.net - vin, 30 aug. 2013, 07:13
Obama îşi rezervă dreptul să acţioneze singur pentru a pedepsi Damascul - Casa Albă

Preşedintele american, care a vorbit despre o „lovitură de avertisment” necesară împotriva Guvernului lui Bashar al-Assad, va da prioritate intereselor Statelor Unite când va decide reacţia ţării sale, a elaborat Josh Earnest, un adjunct al purtătorului de cuvânt al Casei Albe.

„Preşedintele dă socoteală, înainte de orice, americanilor care l-au ales pentru a-i proteja. Iar preşedintele este ferm convins de miza acestei situaţii privind măsuri necesare în vederea protejării intereselor noastre cruciale în domeniul securităţii naţionale”, a adăugat el.

Marie Harf de la Departamentul de Stat a calificat consultările internaţionale pe tema crizei siriene ca „extrem de importante”, dar a avertizat totodată că americanii vor lua decizii „urmărind propriul calendar”.

„Utilizarea unor arme chimice de către regimul sirian împotriva poporului reprezintă o situaţie în care interesele în domeniul Securităţii Naţionale americane sunt ameninţate. Este interesul nostru (…) ca această utilizare să nu rămână fără răspuns”, a insistat ea.

Inspectorii ONU aflaţi în misiune în Siria urmează să prezinte un raport verbal secretarului general al ONU Ban Ki-moon, după ce vor pleca din Siria, sâmbătă.

Indiferent de natura acestor evoluţii, o aprobare din partea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru utilizarea forţei împotriva Siriei este foarte improbabilă, având în vedere opoziţia Rusiei, care deţine drept de veto, şi susţinerea sa neclintită faţă de regimul lui Bashar al-Assad.

„Respectăm procesul ONU (…). Purtăm consultări strânse cu aliaţii care şi-au exprimat opinia apăsat”, a oferit asigurări Earnest.

„Dar aceşti inspectori ONU nu au ca misiune să stabilească cine este vinovat de folosirea armelor, ci doar să evalueze dacă au fost folosite sau nu”, a adăugat el.

Obama a declarat miercuri că responsabilitatea puterii siriene în atacul chimic de la 21 august, lângă Damasc, nu prezintă nicio îndoială.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră securitate
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: Investiția în apărarea Ucrainei este o investiție în propria noastră ...
Ucraina trebuie să fie capabilă să negocieze pacea dintr-o poziţie de forţă, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, luni, după participarea la reuniunea Coaliţiei de Voinţă de la Paris....
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria ...
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...