Obama: Negocierile pentru un tratat între Marea Britanie şi SUA ar putea dura 10 ani

Negocierile pentru un acord comercial între Marea Britanie şi SUA ar putea dura cinci până la 10 ani, dacă Marea Britanie votează pentru ieşirea din UE în cadrul referendumului din 23 iunie, a declarat preşedintele SUA, potrivit unui interviu difuzat duminică de BBC, relatează Reuters.
Economica.net - D, 24 apr. 2016, 10:24
Obama: Negocierile pentru un tratat între Marea Britanie şi SUA ar putea dura 10 ani

‘Ar putea dura cinci ani de acum, 10 ani înainte de a putea să obţinem ceva’, a menţionat preşedintele Obama, potrivit unui extras din interviu difuzat online. Obama, care este în ultimele nouă luni ale mandatului său prezidenţial, a petrecut ultimele trei zile la Londra cerându-le britanicilor să rămână în UE. El a apreciat că Marea Britanie nu ar primi un tratament preferenţial faţă de UE în cazul negocierii unui nou acord comercial.

Vizita preşedintelui american şi decizia lui de a interveni în dezbaterea asupra unui posibil Brexit a provocat indignarea campaniei eurosceptice ‘Out’, care susţine că Marea Britanie ar putea negocia uşor acorduri şi ar obţine condiţii mai bune dacă ar fi în afara UE.

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...