OECD: Care este ţara cu cele mai mari cheltuielile sociale publice

Cheltuielile sociale publice au reprezentat anul trecut 31,2% din PIB-ul Franţei, care rămâne de departe cea mai generoasă ţară bogată din acest punct de vedere, potrivit unui studiu publicat miercuri de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), informează AFP.
Economica.net - mie, 23 ian. 2019, 14:01
OECD: Care este ţara cu cele mai mari cheltuielile sociale publice

La fel ca în 2016 şi 2014, Franţa ocupă primul loc într-un clasament realizat de OECD. Cu „cheltuieli sociale publice brute” echivalente cu 31,2% din PIB-ul său, Franţa devansează Belgia (28,9% din PIB) şi Finlanda (28,7% din PIB). Chiar dacă proporţia cheltuielilor sociale publice în PIB-ul Franţei a fost mai mică în 2018 decât nivelul record de 32% din PIB înregistrat în 2015 şi 2016, Hexagonul se situează mult peste media celor 36 state membre ale OECD, unde anul trecut cheltuielile sociale publice au reprezentat, în medie, 20,1% din PIB.

La celălalt capăt al clasamentului în rândul statelor din OECD se situează Coreea de Sud (unde cheltuielile sociale publice au reprezentat anul trecut 11,1% din PIB), Chile (10,9%) şi Mexic (7,5%).

Franţa se evidenţiază în primul rând la capitolul sănătate publică, pentru care alocă cea mai importantă parte din PIB, 8,8% în anul 2015, înaintea SUA şi Germaniei. În schimb, când vine vorba de cheltuielile pentru pensii (13,9% din PIB în PIB), Franţa se situează pe locul al treilea, după Grecia şi Italia. De asemenea, Franţa se situează pe locul şapte în ceea ce priveşte susţinerea populaţiei aptă de muncă (alocaţii de şomaj, incapacitate, alocaţii familiale), cu 5,4% din PIB în 2015.

OECD subliniază că, şi în cazul în care se iau în calcul cheltuielile private, fie ele „voluntare” sau „obligatorii”, şi fiscalitatea specifică fiecărui stat, Franţa rămâne lider mondial cu cheltuieli sociale nete de 31,7% din PIB, în faţa Statelor Unite (30%) şi Belgiei (26,7%).

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 36 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

Te-ar mai putea interesa și
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de tranzacții rezidențiale din ultimul deceniu, arată datele analizate de SVN......
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Investiţiile puternice în infrastructura de inteligenţă artificială (AI) menţin creşterea economică globală la un ...