Oficial BCE: Instituția nu ar trebui să „reacţioneze în mod exagerat” dacă inflaţia va coborî sub 2%

Banca Centrală Europeană nu ar trebui să „reacţioneze în mod exagerat” dacă inflaţia în zona euro va coborî sub ţinta de 2%, deoarece există motive să credem că preţurile vor reveni pe creştere, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a Croaţiei, Boris Vujcic, care este şi membru al consiliului guvernatorilor BCE, pentru Reuters.
AGERPRES - D, 08 iun. 2025, 13:48
Oficial BCE: Instituția nu ar trebui să „reacţioneze în mod exagerat” dacă inflaţia va coborî sub 2%

Joi, BCE a redus dobânda de referinţă pentru a opta oară în decurs de un an, dar a semnalat că va lua o pauză luna viitoare, deşi se aşteaptă ca inflaţia în zona euro să coboare anul următor până la 1,6%. Potrivit unei estimări preliminare, publicate săptămâna trecută de Eurostat, inflaţia în zona euro a coborât în luna mai până la 1,9%.

Boris Vujcic este de părere că preţurile ar putea să revină pe creştere ulterior şi politica monetară nu ar trebui să încerce să facă o „chirurgie de precizie” asupra celor mai mici abateri ale inflaţiei de la obiectivul ţintă.

„O deviere de câteva zeci de puncte de bază în ambele direcţii ale ţintei nu reprezintă o problemă. Pentru că întotdeauna vei avea mici abateri. Dacă vei considera că acestea sunt o problemă, atunci vei reacţiona în mod exagerat. Aici nu este vorba de chirurgie de precizie”, a spus Vujcic într-un interviu acordat sâmbătă pentru Reuters.

Guvernatorul Băncii Naţionale a Croaţiei a mai spus că este de aşteptat ca inflaţia să revină pe creştere, pe măsură ce preţurile la energie vor ajunge la un nivel minim iar economia va accelera. De asemenea, aprecierea monedei euro este puţin probabil să aibă efecte secundare asupra preţurilor, exceptând situaţia în care va persista timp de mai multe trimestre, a spus Vujcic.

În prezent există oficialii BCE, printre care se numără în special guvernatorul Băncii Centrale a Portugaliei, Mario Centeno care sunt îngrijoraţi că inflaţia în zona euro ar putea încetini prea mult.

În acest context, Vujcic a reamintit sfatul pe care l-a primit, în perioada în care era viceguvernator, de la preşedintele de atunci al Rezervei Federale americane, Alan Greenspan: un nivel ridicat al inflaţiei este mai periculos decât unul scăzut. Greenspan a menţionat cele două decenii de inflaţie relativ redusă de la finele secolului 19, care s-au datorat, parţial, îmbunătăţirii productivităţii, a spus Vujcic.

„Nimănui nu i-a păsat de inflaţia scăzută datorită creşterii productivităţii. Ai o problemă de politică monetară să o aduci mai sus. Da, dar de ce să insişti prea mult asupra ei dacă nu ai o problemă în economie?”, s-a întrebat retoric Vujcic.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...