Oficialii din Rusia nu mai au voie să deţină conturi bancare în străinătate

Oficialii de rang înalt din Rusia, între care parlamentarii, judecătorii şi şefii companiilor de stat, precum şi soţiile şi copiii minori ai acestora nu mai au voie să deţină conturi bancare sau instrumente financiare în străinătate, relatează RIA Novosti.
Economica.net - mar, 20 aug. 2013, 14:32
Oficialii din Rusia nu mai au voie să deţină conturi bancare în străinătate

Legea, iniţiată de Kremlin pentru a „naţionaliza elita” şi a combate corupţia, prevedea iniţial interzicerea oricăror active în străinătate, dar ulterior a fost modificată astfel încât să permită deţinerea de proprietăţi imobiliare în afara Rusiei.

Reglementarea a intrat în vigoare la începutul lunii mai, dar oficialii au avut la dispoziţie trei luni să scape de activele respective sau să demisioneze.

Singura pedeapsă în cazul încălcării acestei legi este că oficialii respectivi îşi pierd posturile.

„Numai parlamentarii şi oficialii retardaţi vor fi împiedicaţi de această lege”, a scris Dmitri Gudkov, membru în Camera inferioară a Parlamentului, pe blogul său personal.

Gudkov, membru al partidului de stânga Rusia Dreaptă, a menţionat pe blog mai multe căi de a ocoli interdicţia, cum ar fi prin intermediul unor fonduri sau companii-paravan offshore, sau prin înregistrarea deţinerilor pe numele unor rude mai îndepărtate.

Legea se aplică parlamentarilor, membrilor Guvernului, guvernatorilor regiunilor, primarilor, procurorului general şi preşedintelui ţării şi şefilor companiilor de stat.

Mai mulţi senatori din Camera superioară a Parlamentului (Consiliul Federaţiei) au preferat să demisioneze. Serviciul de presă al Camerei inferioare (Duma) a anunţat însă că niciun deputat nu a demisionat din acest motiv.

Potrivit unor informaţii anterioare, nouă din 166 de senatori, între care Nikolai Olşanski, care figurează în topul Forbes al celor mai bogaţi ruşi, şi circa 15 din 450 de deputaţi au scăpat de activele din străinătate.

Miliardarul Roman Abramovici a demisionat din Parlamentul regiunii Ciukotka, iar Anatoli Ciubais, şeful companiei de nanotehnologie Rusnano, deţinută de stat, şi-a transferat toţi banii din străinătate într-o bancă din Rusia.

Oficialii şi parlamentarii ruşi sunt obligaţi prin lege să îşi declare averile, dar nu şi provenienţa lor, fapt considerat drept un mare minus, de către activiştii anti-corupţie.

Rusia se află pe locul 133 din 174 de ţări în indicele privind percepţia corupţiei, calculat de Transparency International.

Te-ar mai putea interesa și
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea......
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată ...
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este ...