Oficialii greci: Băncile se vor deschide după un acord cu creditorii

Băncile greceşti îşi vor relua activitatea după ce se va ajunge la un acord cu creditorii internaţionali, care este posibil să fie convenit imediat după referendumul de duminică, a declarat joi ministrul de stat în Guvernul elen Nikos Pappas, transmite Reuters.
Economica.net - J, 02 iul. 2015, 15:21
Oficialii greci: Băncile se vor deschide după un acord cu creditorii

De asemenea, Pappas a dezminţit speculaţiile potrivit cărora Guvernul de la Atena va impune o taxă pe depozitele bancare.

‘Băncile vor fi redeschise imediat ce vom avea un acord’, a spus Nikos Pappas, unul dintre negociatorii Atenei în relaţia cu creditorii internaţionali.

În schimb, bancherii sunt sceptici că acest lucru va fi posibil să aibă loc marţi, dacă Banca Centrală Europeană nu va majora plafonul liniei de finanţare de urgenţă acordată băncilor greceşti. ‘Am putea să rămânem fără bancnote până marţi dacă oamenii continuă să scoată câte 60 de euro pe zi’, a declarat un bancher.

Separat, o sursă a declarat pentru Reuters că Banca Centrală Europeană va discuta luni îngheţarea, extinderea sau înăsprirea liniei de finanţare de urgenţă (ELA) oferită de BCE pentru băncile greceşti, în funcţie de rezultatul referendumului de duminică. În prezent, finanţarea de urgenţă oferită de BCE pentru băncile greceşti este limitată la 89 de miliarde de euro.

Premierul elen Alexis Tsipras a anunţat, duminică, impunerea unor restricţii asupra mişcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, băncile elene vor fi închise până în 6 iulie, fiind afectate şi sucursalele băncilor străine din Grecia. De asemenea, Alexis Tsipras, a anunţat organizarea unui referendum având ca temă ultima ofertă de acord făcută Greciei de către creditorii săi.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...