Ola Kallenius, președintele ACEA și director general al Mercedes-Benz, cere UE evitarea unui război comercial cu SUA

Constructorii europeni de automobile, reuniți în ACEA, au cerut joi Uniunii Europene să evite un război comercial cu SUA, cu patru zile înainte de investirea lui Donald Trump, informează AFP.
AGERPRES - vin, 17 ian. 2025, 14:50
Ola Kallenius, președintele ACEA și director general al Mercedes-Benz, cere UE evitarea unui război comercial cu SUA

Un război comercial ar putea provoca suferințe considerabile sectorului, a subliniat directorul general de la Mercedes-Benz, Ola Kallenius, care este și noul președinte al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), cu prilejul Salonului auto de la Bruxelles.

Donald Trump, care va fi investit luni, 20 ianuarie, în postul de președinte al SUA, a amenințat în repetate rânduri că va majora semnificativ tarifele vamale pentru produsele europene.

„Au fost unele declarații însă noua administrație americană își va prelua atribuțiile săptămâna următoare”, a declarat Ola Kallenius.

Într-o scrisoare trimisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ACEA a îndemnat UE să încerce să evite un potențial conflict comercial. „Cu cât piețele sunt mai libere și mai deschise, cu atât mai bine este pentru industria auto europeană”, a subliniat Kallenius în fața jurnaliștilor, menționând SUA și China.

Pentru constructorul german Mercedes, piața europeană a reprezentat aproximativ 15% din vânzările de automobile la nivel mondial în 2024.

Tot joi, ACEA a cerut, din nou, Uniunii Europene să dea dovadă de flexibilitate în politica sa de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Constructorii europeni se opun eventualelor amenzi care ar putea să le fie aplicate în UE în cazul în care nu vor respecta obiectivele de reducere a emisiilor în 2025.

Aflată într-o perioadă dificilă, industria auto europeană are probleme în a-și vinde automobilele electrice și cere măsuri de asistență, mai degrabă decât sancțiuni financiare.

Într-un interviu pentru AFP, directorul general de la ACEA, Sigrid de Vries a vorbit despre un risc existențial pentru industrie, în condițiile în care mai mulți constructori au anunțat disponibilizări de personal în Europa. „Piața automobilelor electrice nu se dezvoltă așa cum ar trebui. UE nu se poate mulțumi să aibă obiective pe hârtie și să fie foarte rigidă. Trebuie să ne adaptăm la condițiile din lumea reală”, a pledat Sigrid de Vries.

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa și este cel mai important grup de lobby al industriei auto europene.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajaţii......
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...
Mercedes-Benz suspendă investiţiile şi analizează închiderea unor uzine în Germania
Mercedes-Benz suspendă investiţiile şi analizează închiderea unor uzine în Germania
Producătorul german de automobile premium Mercedes-Benz a decis să suspende toate investiţiile în Germania şi ia în ...