Olguţa Vasilescu: Îi rog pe cei din administraţia publică locală să negocieze cu sindicatele salariile pe noua lege a salarizării

Ministrul desemnat al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat joi, la Parlament, că îi roagă pe cei din administraţia publică locală să înceapă discuţiile cu sindicatele, pentru a negocia valoarea salariilor pe noile grile, în condiţiile în care, de la 1 iulie, o să intre în vigoare legea salarizării, scrie News.ro.
Economica.net - J, 29 iun. 2017, 12:37
Olguţa Vasilescu: Îi rog pe cei din administraţia publică locală să negocieze cu sindicatele salariile pe noua lege a salarizării

„A fost promulgată legea salarizării şi îi rog pe toţi cei din administraţia publică locală să înceapă demersurile, să discute cu sindicatele, pentru că, de luna viitoare, ar trebui deja să se ia salariile negociate pe noua lege a salarizării unitare. De la 1 iulie intră toată administraţia publică locală, nu doar demnitarii, şi trebuiesc făcute şedinţele de consilii locale şi judeţene ca să se aprobe salariile”, a afirmat ministrul desemnat al Muncii.

Lia Olguţa Vasilescu a susţinut că, „la ora actuală, sunt persoane cu studii superioare care pot avea salarii mai mici decât cei cu studii medii, ceea ce e clar că nu e cazul să mai rămână aşa”, scrie News.ro.

În ceea ce priveşte posturile îngheţate din administraţia publică locală, deputatul PSD a spus că angajările se vor bloca până la începutul anului. „Eu cred că nu este nicio instituţie disperată acum să mai facă angajări, să nu aibă oameni”, a completat ministrul desemnat al Muncii.

Potrivit Legii salarizării în sectorul public, salariile angajaţilor din administraţia locală vor fi stabilite de către fiecare unitate administrativ-teritoriale, cu condiţia ca cel mai mare salariu al unui funcţionar să nu depăşească salariul viceprimarului, iar cel mai mic să nu fie sub salariul minim pe economie.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...