Olteanu, BNR: Rata creditelor neperformante ar urma să fie în jurul a 17%, după aplicarea reglementărilor UE

Rata creditelor neperformante s-ar putea situa la nivelul de 17% pe total sistem bancar, prin aplicarea reglementărilor europene de performanţă, care iau în calcul şi titlurile de stat din portofoliul băncilor, a apreciat, joi, viceguvernatorul Băncii Naţionale, Bogdan Olteanu, într-o conferinţă pe teme de insolvenţă.
Economica.net - J, 27 mart. 2014, 11:19
Olteanu, BNR: Rata creditelor neperformante ar urma să fie în jurul a 17%, după aplicarea reglementărilor UE

‘Din simulările pe care le-am făcut la Banca Naţională, există elemente care vor duce la o scădere a ratei creditelor neperformante, undeva pe la 17% din total sistem. Este de aşteptat pe termen mediu ca nivelul creditelor neperformante să fie plafonat. În momentul în care vom marca o creştere a creditării, aceasta va duce la o scădere a creditelor neperformante. În mod evident, hopul crizei, şi în România şi în Uniunea Europeană, s-a simţit. Cea mai mare parte a portofoliului de credite a devenit neperformantă, odată cu efectele crizei’, a spus Olteanu, în conferinţa ‘Restructurarea, o măsură de însănătoşire a companiilor’.

Oficialul BNR a apreciat, de asemenea, că vor mai apărea credite neperformante, însă nivelul acestora va fi foarte mic.

‘Vor mai apărea credite neperformante, dar rata lor va fi incomparabil mai mică, pentru că băncile au devenit mult mai prudente. Vom urmări ca în continuare provizionarea să se menţină, pentru că aceasta dă siguranţă deponentului. Viziunea noastră de politică monetară este că, menţinîndu-se premisele economiei, dobânzile la creditele în lei ar trebui să scadă’, a spus Olteanu

Te-ar mai putea interesa și
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul unui site al poliţiei din Philadelphia, acesta fiind unul dintre......
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...