Omar Hayssam, audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul IPRS Băneasa

Omar Hayssam a fost dus, vineri dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul privind privatizarea fostei Întreprinderi de Piese Radio şi Semiconductori (IPRS) Băneasa, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Economica.net - vin, 26 iul. 2013, 06:35
Omar Hayssam, audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul IPRS Băneasa

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în cadrul procedurii de privatizare a fostei Întreprinderi de Piese Radio şi Semiconductor Băneasa au fost depuse mai multe înscrisuri false referitoare la experienţa şi capacitatea financiară a unei firme reprezentate de Omar Hayssam, actele fiind necesare pentru a participa la privatizarea societăţii.

IPRS Băneasa a fost înfiinţată în 1962. În septembrie 2003, pachetul majoritar de 51,4 acţiuni al întreprinderii a fost cumpărat de compania Ogharit Trading CO Siria, controlată de omul de afaceri Omar Hayssam, iar ulterior IPRS Băneasa şi-a încetat activitatea.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul „Volvo” şi fraude în cauza „Foresta Nehoiu”, sirianul fiind judecat în alte două dosare, pentru fuga din România şi pentru delapidare. În cele cinci dosare anchetele au fost făcute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Omar Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare. Hayssam a primit pedeapsa pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

Într-un alt dosar, cunoscut ca „Volvo”, în 26 mai 2010, Omar Hayssam şi cei doi asociaţi ai săi, Quasim Essa şi Mohamad Omar, au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la 16 şi, respectiv, 14 ani de închisoare pentru înşelarea mai multor firme de leasing. Aceştia au fost acuzaţi că au înşelat firmele de leasing cu capete de tractor Volvo, pe care le-au exportat cu acte false în Siria şi Egipt. Sentinţa a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti, care a menţinut decizia Tribunalului Capitalei. Ulterior, avocaţii celor trei au contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care în 22 noiembrie 2012 a dat o decizie definitivă în acest dosar, menţinând condamnările dispuse de instanţele inferioare.

Omar Hayssam mai are o condamnare definitivă, de trei ani de închisoare pentru fraudă, în dosarul „Foresta Nehoiu, dispusă în 29 iunie de instanţa supremă. Instanţele inferioare dispuseseră achitarea inculpaţilor din acest dosar.

Omar Hayssam a mai fost trimis în judecată de procurorii DIICOT într-un alt dosar, în 2 octombrie 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, de cumnatul său, Mihai Nasture şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare. Dosarul se judecă la Tribunalul Bucureşti, iar la ultimul termen de judecată, din 23 iulie, avocaţii inculpaţilor au cerut amânarea judecării cauzei, pe motivul lipsei procedurii de citare cu Omar Hayssam. Instanţa a stabilit două termene, respectiv unul în 31 iulie, când se va judeca propunerea de arestare făcută de DIICOT pe numele lui Omar Hayssam şi a fratelui său Mohamad în acest caz, iar un altul pe fond, în 9 septembrie.

Omar Hayssam este judecat şi pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, alături de fraţii acestuia, Mukhles şi Mahmoud, şi de omul de afaceri Mustafa Tartoussi. În acest dosar, în 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi. Sentinţa nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a stabilit următorul termen în dosar la 12 septembrie.

Omar Hayssam a fost condamnat în lipsă în cele trei dosare, el fugind din ţară în iunie 2006, în timp ce era judecat în dosarul privind răpirea lui Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian.

Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române în dimineaţa zilei de 19 iulie, anunţa purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.

În 23 iulie, Poliţia Română arăta că Omar Hayssam a fost transferat dintr-un centru de reţinere şi arest preventiv al IGPR, în care a stat de la aducerea lui în ţară, într-o unitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Reprezentanţii ANP au precizat ulterior că Omar Hayssam se află din 23 iulie în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova şi este cazat într-o cameră cu „profil de carantinare-observare”.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...