Omenirea se pregăteşte pentru un „boom nuclear” – Producţia de energie atomică s-ar putea dubla până în 2050 (previziuni AIEA)

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile privind avansul energiei nucleare până în 2050, estimând că aceasta s-ar putea dubla în cel mai optimist scenariu, transmite EFE.
AGERPRES - lun, 15 sept. 2025, 14:51
Omenirea se pregăteşte pentru un

La finalul lui 2024, existau 417 reactoare nucleare în funcţiune la nivel mondial, cu o capacitate totală de 377 Gigawaţi (GW), potrivit unui studiu al AIEA prezentat luni la Viena, unde a început Adunarea generală anuală a agenţiei ONU. În total, 8,7% din energia electrică produsă la nivel mondial în 2024 a fost produsă în centrale nucleare, scrie Agerpres.

Conform celui mai optimist scenariu al AIEA, această cifră ar putea creşte la 992 GW până în 2050, în timp ce în conformitate cu un scenariu mai conservator ar ajunge la 561 GW, cu 50% mai mult decât în 2024.

Potrivit Agenţiei cu sediul la Viena, noua tehnologie a reactoarelor modulare mici (SMR) va juca un rol cheie în această extindere, reprezentând între 5% şi 24% din noile capacităţi instalate.

În cel mai optimist scenariu al său, agenţia estimează că, până în 2050, capacitatea nucleară operaţională globală se va dubla, ajungând la 2,6 ori nivelul din 2024.

Din 2021, când AIEA şi-a revizuit în sus proiecţiile, pentru prima dată de la accidentul de la Fukushima din 2011, previziunile au continuat să crească constant.

„Proiecţiile anuale în continuă creştere ale AIEA subliniază un consens global tot mai mare: energia nucleară este indispensabilă pentru realizarea unei aprovizionări curate, fiabile şi durabile”, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi.

AIEA notează că 31 de ţări au centrale nucleare, în timp ce alte 30, inclusiv Egipt, Turcia şi Bangladesh, construiesc instalaţii nucleare pentru a genera electricitate.

Potrivit lui Grossi, unul dintre factorii care stau la baza extinderii energiei nucleare este uşurinţa finanţării prin intermediul băncilor şi instituţiilor multilaterale.

Raportul AIEA subliniază că proiecţiile iau în considerare reactoarele operaţionale, potenţialele reînnoiri ale licenţelor, închiderile planificate, modernizările de capacitate şi proiectele de construcţie planificate pentru următoarele decenii.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...