Cererea naţională de gaze naturale a scăzut cu aproape 17% în trimestrul 3, pe fondul preţurilor mari – OMV Petrom

Cererea naţională de gaze naturale a scăzut cu aproximativ 17% în trimestrul al treilea din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, consumul clienţilor finali fiind afectat sever de preţurile în creştere, conform estimărilor OMV Petrom.
AGERPRES - vin, 28 oct. 2022, 13:31
Cererea naţională de gaze naturale a scăzut cu aproape 17% în trimestrul 3, pe fondul preţurilor mari - OMV Petrom

Pe pieţele centralizate din România, preţul mediu ponderat al gazelor naturale pentru tranzacţiile cu produse standard pe termen mediu şi lung încheiate în T3/22, indiferent de perioada de livrare (0,3 TWh) a fost de 917 lei/MWh de aproape patru ori mai mare decât cel din T3/21 (217 lei/MWh), potrivit raportului ce conţine rezultatele financiare neauditate pentru ianuarie – septembrie şi trimestrul 3, publicat vineri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Preţul mediu pentru cantităţile livrate pe parcursul trimestrului a fost 558 lei/MWh, comparativ cu 112 lei/MWh în perioada similară a anului trecut.

În ceea ce priveşte livrările pe termen scurt, pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), administrată de BRM, preţul mediu în T3/22 a fost de 848 lei/MWh, faţă de 221 lei/MWh în trimestrul 3 din 2021.

În T3/22, volumele de gaze naturale vândute de OMV Petrom au fost cu 11% mai mici, de 9,8 TWh. Producţia proprie relativ stabilă de gaze naturale a fost completată cu volume puţin mai mari achiziţionate de la terţe părţi, într-un context în care sursele de aprovizionare sunt în continuare limitate.

De asemenea, volumele vândute de OMV Petrom terţilor au fost cu 15% mai mici comparativ cu T3/21, ca urmare a reducerii consumului clienţilor finali şi en-gros.

Volumele de gaze vândute în România au fost de 8,5 TWh, din care aproximativ 74% din producţie proprie, iar restul de la terţi.

Potrivit OMV Petrom, volumele de gaze naturale din înmagazinare au crescut pe parcursul perioadei şi au ajuns la 3,6 TWh la sfârşitul lui T3/22, mai mari decât la sfârşitul perioadei similare din 2021, de 2,1 TWh.

Pe pieţele centralizate, OMV Petrom a vândut în perioada menţionată 3 GWh de gaze naturale prin produsele standard, indiferent de perioada de livrare, în contextul unei lichidităţi foarte reduse pentru tranzacţiile pe termen mediu şi lung, la un preţ mediu comparabil cu preţul pieţei.

Conform datelor disponibile la acest moment din partea operatorului de sistem, consumul naţional de electricitate a scăzut cu 8% în trimestrul 3, comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2021, în timp ce producţia naţională s-a redus cu 4%.

„România a fost importator net de energie electrică în T3/22, la fel ca în T3/21”, atrage atenţia OMV Petrom.

În T3 din 2022, centrala electrică Brazi a generat o producţie netă de electricitate de 1,4 TWh, cel mai mare nivel pentru un al treilea trimestru de la punerea în funcţiune în 2012 şi cu 4% mai mare faţă de cel din T3/21, reprezentând 11% din producţia de energie electrică a României.

Investiţiile în segmentul de Gaze&Energie au fost în valoare de 1 milion de lei, similare cu cele de anul trecut în aceeaşi perioadă, reflectând proiecte legate de activitatea curentă.

Ca perspective pentru 2022, compania estimează vânzări totale de gaze naturale mai mici faţă de 2021, când au fost de 49 TWh, în principal din cauza surselor de aprovizionare reduse, în timp ce producţia totală netă de energie electrică e prognozată să fie mai mare faţă de 2021, când s-a situat la 4,8 TWh.

De asemenea, OMV Petrom şi Complexul Energetic Oltenia vor investi în producţia de energie fotovoltaică. Astfel, OMV Petrom a instalat panouri fotovoltaice în 110 staţii de alimentare OMV şi Petrom din România şi vizează extinderea la 150 de unităţi până la finalul lui 2022.

Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 1,267 miliarde lei în T3/22 (T3/21: 95 milioane lei) pe segmentul de Gaze&Energie, o valoare record, fiind construit pe o performanţă puternică atât în activitatea de gaze naturale, cât şi în cea de energie electrică.

Rezultatul din exploatare raportat, de 2,570 miliarde lei, a reflectat elemente speciale nete de natura veniturilor în valoare de 1,303 miliarde lei, în principal legate de câştiguri temporare nete aferente contractelor forward de energie electrică.

„Rezultatul excelent al activităţii de gaze naturale a fost generat în principal de tranzacţiile cu gaze naturale de la terţe părţi, în mare parte din volumele cumpărate şi vândute în afara României, în linie cu direcţia noastră strategică de a dezvolta operaţiuni în ţările vecine. În plus, în timpul trimestrului am beneficiat de volume achiziţionate în perioadele anterioare la preţuri mai scăzute. În activitatea de energie electrică, rezultatul foarte bun a fost susţinut de producţia mai mare a centralei electrice Brazi şi de contextul de piaţă favorabil, efecte contrabalansate parţial de impactul OUG 27 şi OUG 119, ambele emise în 2022, ce au dus la suprataxare pentru energia electrică cu o sumă în jur de 600 milioane lei”, se mai spune în raport.

Te-ar mai putea interesa și
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Acţiunile şi obligaţiunile asiatice au scăzut vineri, în timp ce monedele de refugiu, aurul şi ţiţeiul au crescut, după ştirile că Israelul a atacat Iranul, intensificând îngrijorările......
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze naturale lichefiate (GNL) a Uniunii Europene ar putea atinge nivelul de vârf în acest an, pe măsură ce ...
Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului – presă
Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului – presă
 Atacul aerian pe care Israel l-a lansat vineri împotriva Iranului a avut scopul de a demonstra Teheranului că israelienii ...
SUA blochează aderarea palestiniană deplină la ONU
SUA blochează aderarea palestiniană deplină la ONU
Statele Unite au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, ...