ONU a acceptat cererile palestinienilor de aderare la 13 tratate

Naţiunile Unite, 10 apr /Agerpres/ - Naţiunile Unite au anunţat joi că au luat în considerare în conformitate cu procedurile internaţionale cererile palestinienilor de aderare la 13 tratate sau convenţii internaţionale la care ONU este depozitar, relatează AFP.
Economica.net - J, 10 apr. 2014, 19:30
ONU a acceptat cererile palestinienilor de aderare la 13 tratate

Aceste cereri au fost transmise secretariatului general al ONU la 2 aprilie de reprezentantul palestinian la ONU Riyad Mansour. Serviciile juridice ale ONU ‘au determinat că instrumentele /de aderare/ sunt redactate în formă bună şi cuvenită înainte de a le accepta pentru depunere’, a explicat purtătorul de cuvânt al ONU Stephane Dujarric.

În conformitate cu procedura, secţia ONU de tratate a informat de asemenea statele membre.

Responsabilitatea secretariatului general al ONU este în materie ‘de natură administrativă’, a subliniat Dujarric. ‘Este datoria fiecărui stat membru individual să se pronunţe cu privire la problemele juridice’ ce ar putea prezenta aceste aderări.

Cererile de aderare în principiu intră în vigoare după 30 de zile de la depunere. Documentele publicate pe pagina de internet a secţiei de tratate menţionează pentru majoritatea că tratatul sau convenţia ‘intră în vigoare pentru statul Palestina la 2 mai 2014’. Altele se referă la date ulterioare în mai sau iulie în funcţie de diferite proceduri pentru fiecare tratat sau protocol.

Printre aceste tratate internaţionale la care conducerea palestiniană a cerut să se alăture figurează convenţiile de la Viena privind relaţiile diplomatice şi consulare, convenţia asupra drepturilor copilului, convenţia împotriva torturii sau împotriva corupţiei.

Autoritatea Palestiniană a cerut de asemenea Elveţiei să adere la a 4-a Convenţie de la Geneva din august 1949 asupra protecţiei civililor în teritoriile ocupate şi la primul ei protocol adiţional, iar Olandei să poată adera la Convenţia de la Haga din octombrie 1907 asupra legilor şi cutumelor de război pe uscat.

Statutul de stat observator obţinut în noiembrie 2012 la ONU oferă palestinienilor acces la diverse convenţii şi organizaţii internaţionale.

Una dintre principalele opţiuni deschise ar fi să adere la statutul de la Roma ce a creat Curtea Penală Internaţională şi care ar permite palestinienilor să depună plângeri contra Israelului, dar conducerea palestiniană nu a depus încă o cerere în acest sens, menţionează AFP.

 

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...