ONU cere UE să intervină urgent şi să ajute Grecia în criza imigranţilor

Agenţia ONU pentru refugiaţi a transmis vineri că Grecia are nevoie urgent de ajutor pentru a face faţă celor 1.000 de imigranţi care ajung zilnic pe teritoriul său şi a făcut apel la Uniunea Europeană să intervină înainte ca situaţia umanitară să se deterioreze şi mai mult, relatează Reuters.
Economica.net - vin, 10 iul. 2015, 11:59
ONU cere UE să intervină urgent şi să ajute Grecia în criza imigranţilor

Peste 77.000 de persoane au ajuns pe mare în Grecia în acest an, cel puţin 60% dintre ei fiind sirieni, alţii provenind din Afganistan, Irak, Eritreea sau Somalia, potrivit Agenţiei ONU pentru refugiaţi.

‘Situaţia economică volatilă, combinată cu numărul tot mai mare de nou-veniţi, pune o presiune extrem de mare pe micile comunităţi din insule’, a declarat William Spindler, din partea Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Autorităţile locale din insule, printre care şi Lesvos, unde situaţia este ‘extrem de dificilă’, nu reuşesc să facă faţă afluxului masiv de refugiaţi, a spus el, adăugând că majoritatea dintre ei merg mai departe spre Macedonia, Serbia şi Ungaria după ce sunt luaţi în evidenţă de către poliţia elenă.

‘Ne aşteptăm ca UE să-şi activeze răspunsul de urgenţă, deoarece Grecia este parte a Uniunii Europene. Această situaţie are loc în Europa, la uşa Europei. Grecia are nevoie urgent de ajutor şi ne aşteptăm ca Europa să intervină’, a spus Spindler.

Aproximativ 150.000 de imigranţi au ajuns în Europa pe mare în acest an, cei mai mulţi dintre ei în Grecia şi Italia, a precizat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM). Peste 1.900 de imigranţi s-au înecat în Mediterana, de două ori mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, a spus purtătorul de cuvânt Joel Millman.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...