ONU și Beirut estimează la 700 de milioane de dolari pierderile cauzate de luptele dintre Israel și Hezbollah sectorului agricol din Liban

Organizaţia Naţiunilor Unite şi autorităţile de la Beirut au estimat la peste 700 de milioane de dolari (peste 600 de milioane de euro) pagubele şi pierderile cauzate sectorului agricol libanez de cel mai recent război dintre gruparea militantă Hezbollah şi Israel, într-un raport publicat vineri, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 apr. 2025, 21:49
ONU și Beirut estimează la 700 de milioane de dolari pierderile cauzate de luptele dintre Israel și Hezbollah sectorului agricol din Liban

Un acord de încetare a focului, încheiat pe 27 noiembrie, a pus capăt ostilităţilor de peste un an, inclusiv două luni de război deschis, între Israel şi mişcarea libaneză pro-iraniană, care a devastat zone întregi din ţară şi a condus la strămutarea a peste un milion de persoane.

Sudul Libanului şi Bekaa, două bastioane ale Hezbollah, cunoscute şi pentru activitatea lor agricolă, au fost grav afectate de bombardamentele israeliene, care au distrus recoltele şi au forţat mulţi fermieri să-şi părăsească terenurile.

În evaluarea „repercusiunilor conflictului care a afectat Libanul în perioada octombrie 2023 – noiembrie 2024”, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a declarat că a „subliniat amploarea pagubelor suferite de sectorul agricol libanez, estimate la circa 118 milioane de dolari, la care se adaugă pierderi estimate la 586 de milioane de dolari”.

FAO a afirmat că a realizat studiul „în strânsă colaborare” cu Ministerul Agriculturii şi Consiliul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică din Liban.

„Cele mai afectate regiuni sunt sudul Libanului şi valea Bekaa. Toate sectoarele agricole sunt afectate: culturile la scară largă, creşterea animalelor, pădurile, pescuitul şi acvacultura”, notează FAO.

Potrivit raportului, culturile de măslini au fost cele mai afectate, cu 814 hectare de livezi distruse de incendii, rezultând pierderi de 237 de milioane de dolari. Aproape 5.000 de hectare de păduri de pin au fost, de asemenea, afectate.

Potrivit organizaţiei, sectorul agroalimentar reprezintă „o oportunitate majoră de a susţine redresarea socio-economică a Libanului”, aflat într-o criză economică din 2019.

Redresarea sectorului necesită circa 263 de milioane de dolari, „dintre care 95 de milioane de dolari identificate ca fiind prioritare pentru perioada 2025-2026”.

Luna trecută, un raport al Băncii Mondiale a estimat nevoile de reconstrucţie şi redresare ale Libanului la 11 miliarde de dolari, inclusiv un miliard de dolari pentru infrastructură.

Sursa foto: Fao.org

Te-ar mai putea interesa și
CES solicită, la rectificare, păstrarea sumelor pentru plata furnizorilor de energie, la care statul e dator de peste doi ani. Se cere și majorarea avansurilor
CES solicită, la rectificare, păstrarea sumelor pentru plata furnizorilor de energie, la care statul e dator de peste doi ...
Consiliul Economic și Social (CES) și-a dat avizul favorabil pentru proiectul de rectificare buegară, deși a avut foarte puțin timp să îl studieze, dar cu observații, iar una dintre ele se......
Criză motorină – Guvernul Niculescu prelungeşte cu trei luni plafonarea preţurilor la motorină
Criză motorină – Guvernul Niculescu prelungeşte cu trei luni plafonarea preţurilor la motorină
Guvernul va prelungi, în reuniunea de vineri, cu încă trei luni, perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea majorărilor ...
România a avut cele mai mari creşteri de preţuri din UE la energie electrică şi gaze în prima jumătate a anului – date Eurostat
România a avut cele mai mari creşteri de preţuri din UE la energie electrică şi gaze în prima jumătate a anului – ...
Preţurile medii la electricitatea şi gazele naturale livrate gospodăriilor din Uniunea Europeană au scăzut în prima ...
Populaţie migranţi România. Câte sute de mii de migranţi au devenit „locuitori” ai ţării noastre în perioada 2022-2025 – date Monitorul Social/INS
Populaţie migranţi România. Câte sute de mii de migranţi au devenit „locuitori” ai ţării noastre în perioada ...
Populaţie migranţi România. Ţara noastră a înregistrat cu aproape 280.000 de locuitori în plus datorită imigraţiei, ...