Operatorii de telefonie mobilă au difuzat circa 55.000 de reclame, în primul semestru

Principalii operatori de telefonie mobilă (Cosmote, Orange, Vodafone) au difuzat în primele şase luni ale acestui an circa 55.000 de reclame, mediile preferate fiind, în primul rând, televiziunea şi radioul, potrivit raportului de monitorizare realizat de compania mediaTrust.
Economica.net - vin, 02 aug. 2013, 08:16
Operatorii de telefonie mobilă au difuzat circa 55.000 de reclame, în primul semestru

În intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2013, mediile de difuzare preferate de către cele trei companii de telefonie mobilă au fost televiziunea (44.390 reclame), urmată de radio (9.805 reclame) şi presa scrisă (684 reclame). În total, au fost difuzate 54.879 reclame.

Orange este compania cu cea mai agresivă campanie de promovare, cu 22.249 de reclame difuzate în primele şase luni ale anului.Vodafone ocupă locul doi cu 21.040 de reclame, iar Cosmote se situează pe locul trei cu 11.590 de reclame.

Potrivit raportului, publicitatea Orange România (22.249 reclame) raportată la rate card dă aproximativ 59 milioane de euro. Orange şi-a derulat campania de promovare în principal la posturile TV Antena 1 (2.039 reclame), Sport.ro (1.780 reclame) şi România TV (1.636 reclame). Kiss FM a difuzat în intervalul analizat 1.621 de reclame, iar PRO FM – 817 reclame.

Al doilea operator ca număr de reclame înregistrate este Vodafone România, cu 21.040 de reclame şi un rate card de aproximativ 34 de milioane de euro. Reţeaua de telefonie a ales să difuzeze cel mai mare număr de reclame la posturile TV Antena 2 (2.668 reclame), GSP TV (2.569 reclame) şi Sport.ro (2.146 reclame). Kiss FM a difuzat 1.127 reclame, iar PRO FM – 971.

Cosmote România a înregistrat 11.590 de reclame în primele şase luni ale anului, cu un rate card de 30 milioane de euro. Campania de promovare a Cosmote a fost mai agresivă la PRO TV (2.208 reclame), Antena 1 (1.787 reclame) şi Sport.ro (1.377 reclame). Kiss FM a difuzat 1.621 reclame, PRO FM – 817, iar Radio 21 a difuzat 639 de reclame.

Raportul mediaTrust a fost întocmit pe baza rezultatelor monitorizării a peste 1,6 milioane reclame difuzate în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2013, la 20 de posturi de televiziune, 12 posturi de radio şi 200 de publicaţii centrale, din care peste 75.000 au fost clasificate la categoria telecomunicaţii.

Compania mediaTrust a fost înfiinţată în 1999 şi furnizează servicii de monitorizare către companii româneşti şi străine. Din octombrie 2010 este deţinută în proporţie de 100% de IMM – Institute of Media Monitoring din Polonia.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...