Opoziţia şiită din Bahrein anunţă arestarea liderului său

Principala mişcare a opoziţiei şiite din Bahrein, care conduce mişcările de protest din ţară, a anunţat sâmbătă arestarea liderului său, sheikh Ali Salman, potrivit AFP.
Economica.net - D, 29 dec. 2013, 08:36
Opoziţia şiită din Bahrein anunţă arestarea liderului său

„Al-Wifaq poate confirma că sheikh Ali Salman a fost arestat. Poate fi considerat în stare de detenţie după o serie de măsuri ilegale care au constat în convocarea lui la sediu pentru investigaţii criminale şi trimiterea în faţa procurorului general pentru interogatoriu”, a scris mişcarea şiită într-un scurt comunicat, fără să precizeze motivele acestor măsuri.

Până în prezent, nu au fost înregistrate nicio reacţie sau explicaţie din partea autorităţilor cu privire la această arestare.

Într-un al comunicat Al-Wifaq a menţionat că simpatizanţii săi începuseră se se adune în faţa locuinţei lui sheikh Ali Salman, în cartierul Bilad al-Kadeem din centrul capitalei Manama, după ce au aflat despre arestarea lui.

Susţinătorii săi au arborat portrete ale tânărului lider al mișcării, în vârstă de 48 de ani, pentru „a denunţa” măsurile luate împotriva lui și „a cere eliberarea sa imediată”, subliniază documentul amintit.

Forţele de ordine au intervenit însă rapid pentru a-i împrăştia pe manifestanţi, a ţinut să adauge Al-Wafiq care a făcut cunoscut că folosirea gazelor lacrimogene a afectat numeroase persoane.

Într-un comunicat dat publicităţii la Beirut, mişcarea șiită libaneză Hezbollah a condamnat această arestare în care vede „semnul falimentului politic” al regimului din Bahrein şi a lansat un apel pentru o mare mişcare de solidaritate cu sheikh Ali Salman.

Al-Wifaq, cea mai importantă grupare a opoziţiei din Bahrein, militează oficial pentru o reală monarhie constituţională în acest mic regat din Golful Persic, locuit în majoritate de şiiţi, dar condus de o veche dinastie sunnită, Al-Khalifa.

Ea afirmă constant că respinge violenţa, însă tulburările care zguduie această ţară sunt puse de autorităţi în mare parte pe seama simpatizanţilor săi.

Din februarie 2011, Bahreinul se confruntă cu o mişcare de contestare organizată de şiiţi, mai scrie AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia a "pierdut controlul" asupra industriei sale de motorină şi a reiterat apelul la încetarea războiului Moscovei împotriva Ucrainei,......
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
Uniunea Europeană vrea ''să facă mai mult şi să acţioneze cât mai mult posibil cu Canada'', în contextul în care ...
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Piaţa de capital din Grecia a fost reclasificată luni de către furnizorul global de indici financiari FTSE Russell de ...
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi ...