OPPO contribuie la realizarea primei rețele 5G SA

OPPO anunță contribuția la dezvoltarea cu succes a primelor rețele 5G Standalone (SA) și a primelor servicii de segmentare a rețelei 5G SA în colaborare cu Vodafone și Ericsson, marcând un moment istoric în construcția rețelei 5G SA în Europa.
Lidia Neagu - mar, 07 iul. 2020, 09:07
OPPO contribuie la realizarea primei rețele 5G SA

Utilizată în cadrul Universității Coventry din UK, noua rețea a fost verificată cu ajutorul smartphone-urilor 5G OPPO ce dispun de platformele mobile 5G Qualcomm Technologies, respectiv MediaTek.

OPPO și Ericsson au lucrat împreună cu Qualcomm Technologies și MediaTek pentru a dezvolta soluții software de comutare a segmentelor rețelei bazate pe smartphone-urile OPPO Find X2 Pro și OPPO Reno3 5G, astfel încât utilizatorii să poată comuta cu ușurință între diferitele segmente ale rețelei, astfel având parte de cele mai bune experiențe în funcție de nevoile diferite. Un segment a fost utilizat pentru accesul rapid la Internet, în timp ce celălalt segment a furnizat o conexiune dedicată studenților și membrilor facultății pentru a avea acces rapid la resursele școlare și pentru a efectua activități de predare-învățare la distanță mare cu latență scăzută.

Conform definiției oferite de 3GPP, termen-cadru pentru o serie de organizații standard care dezvoltă protocoale pentru telecomunicațiile mobile, rețeaua 5G este clasificată în două tipuri: NSA (Non-Standalone) și SA (Standalone), unde SA se referă la o arhitectură independentă a rețelei ce utilizează stații de bază 5G, dar și o rețea centrală 5G. Principalii operatori telecom din întreaga lume înaintează ferm dezvoltarea rețelei 5G SA întrucât aceasta este considerată a fi principala structură 5G a viitorului.

Segmentarea rețelei 5G este o tehnologie ce separă rețeaua fizică în multiple rețele end-to-end virtualizate, care poate fi aplicată arhitecturii rețelei centrale 5G. Fiecare segment de rețea este independent și poate avea resurse proprii, astfel încât resursele 5G să poată fi alocate și utilizate mai eficient și în mod flexibil pentru a satisface nevoile diferitelor scenarii de utilizare în conformitate cu diferitele caracteristici ale aplicațiilor.

Tehnologiile 5G SA și de segmentare a rețelei sunt cele mai recente realizări ale inovațiilor în 5G ale OPPO, compania continuând să fie unul din liderii în 5G prin investiții continue în cercetare-dezvoltare. OPPO crede într-un viitor al conectivității inteligente, iar 5G reprezintă baza acestei viziuni. De asemenea, OPPO lucrează îndeaproape cu partenerii din lanțul de producție pentru a dezvolta în continuare tehnologia 5G și pentru a îmbunătăți experiența de utilizare, în același timp colaborând cu operatorii și retailerii pentru a conecta cât mai mulți oameni.

 

Te-ar mai putea interesa și
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, după ce a obținut acordul BNR. În ce condiții va face plățile
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, ...
Patria Bank a transmis astăzi Bursei de Valori București informații noi cu privire la acțiunea de răscumpărare parțială de titluri ca urmare a retragerii participanților care nu au votat în......
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex militar iranian
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex ...
Preşedintele american Donald Trump a indicat luni Muntele Târnăcopului ("Pickaxe Mountain") din Iran, un complex militar ...
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de ...
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...