Oprea:Erodarea continuă a sistemului multilateral de comerţ şi situaţia critică a OMC reprezintă preocupări majore la nivelul UE

Erodarea continuă a sistemului multilateral de comerţ şi situaţia critică cu care se confruntă Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) reprezintă preocupări majore la nivelul UE iar România continuă să rămână un susţinător ferm al multilateralismului şi comerţului bazat pe reguli, afirmă ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan-Radu Oprea.
Economica.net - mar, 01 oct. 2019, 16:37
Oprea:Erodarea continuă a sistemului multilateral de comerţ şi situaţia critică a OMC reprezintă preocupări majore la nivelul UE

Acesta a participat marţi, la Bruxelles, la dejunul informal al Consiliului Afaceri Externe – Comerţ, organizat de către Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE.

„Erodarea continuă a sistemului multilateral de comerţ şi situaţia critică cu care se confruntă OMC reprezintă preocupări majore la nivelul UE. România continuă să rămână un susţinător ferm al multilateralismului şi comerţului bazat pe reguli, obiectiv pe care l-am promovat în mod prioritar pe agenda discuţiilor din sfera politicii comerciale, pe perioada Preşedinţiei române la Consiliul UE”, a subliniat Oprea.

Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, remis marţi AGERPRES, agenda discuţiilor a vizat evoluţiile globale în domeniul politicii comerciale, cu accent pe prezervarea sistemului multilateral de comerţ organizat sub egida Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi dialogul purtat cu parteneri strategici precum Statele Unite ale Americii.

Alte subiecte de discuţie s-au referit la pregătirea de către Comisia Europeană a celui de-al treilea raport anual privind implementarea acordurilor de comerţ liber încheiate de UE cu parteneri terţi, paşii următori în cadrul procesului de semnare şi adoptare a acordului de comerţ liber încheiat de UE cu MERCOSUR şi componenţa privind comunicarea/sensibilizarea opiniei publice din statele membre UE asupra beneficiilor oferite de acest acord.

Responsabilii pentru comerţ din statele membre ale UE au dezbătut modalităţile de continuare a eforturilor colective privind avansarea procesului de reformă şi modernizare a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în contextul adâncirii crizei cu care se confruntă Organul de Apel din cadrul organizaţiei şi necesităţii pregătirii unui pachet realist de negocieri pentru următoarea Conferinţă Ministerială a OMC de la Nur-Sultan, Kazahstan, precizează MMACA.

Discuţiile au vizat şi o serie de aspecte recente în sfera relaţiilor comerciale UE-SUA în contextul OMC, în special în ceea ce priveşte evoluţiile din cadrul diferendelor comerciale privind aeronavele civile mari. Paşii următori vizaţi în cadrul procesului de semnare şi adoptare a acordului de comerţ liber dintre UE şi MERCOSUR, ca urmare a ajungerii la un acord politic la finalul Preşedinţiei române la Consiliul UE, precum şi continuarea/intensificarea componentei de comunicare cu societatea civilă şi toate părţile interesate au fost, de asemenea, dezbătute în cadrul acestei discuţii informale.

Ministrul Oprea a subliniat necesitatea intensificării eforturilor colective de la Geneva cu scopul ajungerii la o soluţie privind funcţionarea Organului de Apel sau a agreării unor aranjamente interimare privind soluţionarea diferendelor în context multilateral sau plurilateral. De asemenea, a evidenţiat progresul în cadrul negocierilor plurilaterale privind comerţul electronic, facilitarea investiţiilor şi reglementările interne privind comerţul cu servicii, fiind necesară o abordare strategică în pregătirea Conferinţei Ministeriale OMC din 2020 de la Nur-Sultan, Kazahstan, pentru a obţine un rezultat pozitiv anul viitor.

În contextul diferendului comercial Airbus/Boeing din cadrul OMC, ministrul pentru Mediul de Afaceri a pledat pentru negocierea unei soluţii cu partenerii americani pentru a evita impunerea unor sancţiuni reciproce care ar fi în detrimentul celor două economii.

De asemenea, în contextul relaţiilor UE – MERCOSUR, ministrul Oprea a menţionat evenimentul organizat la Bucureşti în 17 septembrie 2019, cu participarea DG TRADE, referitor la beneficiile ultimelor acorduri comerciale negociate de către UE pentru mediul de afaceri românesc, eveniment care a fost receptat cu interes de către reprezentanţii mediului de afaceri.

Uniunea Europeană a încheiat, în ultima perioadă, importante acorduri comerciale, care privesc şi comerţul românesc în mod direct.

„Avem acum ferestre de oportunitate deschise de aceste noi acorduri semnate de UE cu Japonia, Canada, Singapore, Vietnam, de care este foarte important ca mediul de business să profite, cu susţinerea ministerului, pentru ca să putem culege, şi noi, roadele acestei munci comune îndelungate”, precizează sursa citată.

La dejunul informal al Consiliului Afaceri Externe – Comerţ au participat responsabilii pentru comerţ din statele membre ale UE şi comisarul pentru comerţ al UE, Cecilia Malmstrom.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...