Oprea(MMACA): Vrem să demarăm un nou program, Start Export, care va ajuta firmele româneşti să iasă pe pieţele externe

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat vrea să demareze un nou program, numit Start Export, prin care firmele româneşti să fie încurajate să iasă pe pieţele externe, a declarat, joi, ministrul de resort, Ştefan Oprea.
Economica.net - J, 05 sept. 2019, 17:02
Oprea(MMACA): Vrem să demarăm un nou program, Start Export, care va ajuta firmele româneşti să iasă pe pieţele externe

El a participat la International Business Forum, unde a menţionat intenţia de a demara acest program, iar, la plecare, a dat jurnaliştilor mai multe informaţii.

„Am pornit de la analiza pieţei şi de la analiza exporturilor României. 75% din exporturile noastre merg pe piaţa europeană, 10% pe partea Europa non-UE, iar 15% pe pieţele tradiţionale sau alte pieţe. De asemenea, sub 50% din companiile româneşti exportă, am spus că este loc de îmbunătăţire”, a spus Oprea.

El a subliniat că principalul scop este de a aduce în percepţia publică ideea de export, precum şi potenţialul şi beneficiile acestui proces.

„Start Export trebuie să fie o zonă unde să ne aplecăm foarte mult spre educaţie. Imaginăm un incubator de afaceri în care să testăm aceste proiecte de educare pe diverse domenii, unde să putem aduce experienţa noastră din minister, misiuni economice şi posibilitatea de a folosi reţeaua de consilieri economici. Aceste informaţii trebuie să le aducem către antreprenori. Trebuie să explicăm că există o cultură de business, felul în care înţeleg să facă afaceri în diverse zone şi să explicăm despre oportunităţile pe care noi, în acordurile comerciale încheiate, le putem aduce către exportatorii români”, a arătat ministrul.

Întrebat despre bugetul noului program, el a arătat: „Am vorbit cu mai multe bănci, care vor să fie parteneri în acest program. Am vorbit cu băncile pentru a veni cu un fond prin care să încurajăm firmele să exporte. Nu este numai atât. Şi fondurile europene pot veni şi sprijini companiile să-şj dezvolte capacităţile de producţie inclusiv pentru export. Este vorba de un mix al politicilor publice, pe care Guvernul le are în acest moment, într-un program prin care să trezim apetitul de export pentru companiile româneşti”.

Alţi parteneri în proiect ar putea fi camerele de comerţ şi industrie, precum şi asociaţiile de export.

„Suntem în proces de a pune programul pe roţi într-un termen foarte scurt. Am primit de la Consiliul Concurenţei răspuns că este o schemă de minimis, prin urmare mai avem ceva paşi birocratici de făcut, dar eu sper ca spre sfârşitul anului, cel târziu la începutul anului viitor, acest program să fie funcţional”, a continuat oficialul guvernamental.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...