Oprescu, la tribunal: Eu nu o să recunosc niciodată acuzaţiile, pentru că nu sunt adevărate

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a declarat miercuri că nu va recunoaşte niciodată faptele pentru care a fost trimis în judecată de DNA, susţinând că aceste acuzaţii nu sunt adevărate.
Economica.net - mie, 08 iun. 2016, 12:17
Oprescu, la tribunal: Eu nu o să recunosc niciodată acuzaţiile, pentru că nu sunt adevărate

‘Eu nu o să recunosc niciodată acuzaţiile acestea, pentru că nu sunt adevărate. Poziţia asta am avut-o încă de la început, în toate instanţele la care m-am prezentat. Înţeleg să mă lupt pentru adevăr. O să dau declaraţie în proces şi vă rog să vă aduceţi aminte că o confruntare a fost refuzată la DNA de ceilalţi inculpaţi’, a spus Oprescu, la Tribunalul Bucureşti, unde s-a desfăşurat un nou termen în procesul în care este judecat pentru luare de mită.

Declaraţia lui Oprescu vine după ce patru persoane inculpate în acest dosar şi-au recunoscut vinovăţia şi au cerut miercuri tribunalului să fie judecaţi prin procedură simplificată.

Este vorba de Corneliu Bogdan Popa şi Florin Şupeală, foşti directori ai Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Romeo Albu şi Claudiu Bengalici – administrator al unei societăţi comerciale.

În schimb, Sorin Oprescu a exclus să fie judecat prin procedura simplificată, declarând că este nevinovat şi doreşte să dovedească acest lucru.

Tot acum, au refuzat să îşi recunoască faptele Mircea Constantinescu – fost director al Direcţiei din Primăria Capitalei, Ruxandra Petroi – director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti – şi Ion Niţă, urmând ca aceştia să fie audiaţi în instanţă la termenele următoare.

În schimb, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Oprescu, a anunţat că doreşte mai întâi să se sfătuiască cu avocatul său şi va da un răspuns la termenul următor.

Dezbaterile în cadrul acestui proces vor fi reluate la data de 22 iunie.

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

Te-ar mai putea interesa și
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Calea pentru reducea deficitului sub 3% este eliminarea pe cât posibil a evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale şi nu creşterea de impozite, care este nerealistă din punct de vedere social......
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Un nou proiect rezidențial este în pregătire într-una din zonele cu potențial din București, acolo unde a fost construit ...
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Activele fonului ETF Energie Patria – Tradeville au atins valoarea de 100,1 milioane lei la dată de 23 iunie 2026, în ...
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi fost neconstituțional să se implice între negocierile dintre Veștea și AUR
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri că, potrivit declaraţiilor publice făcute de reprezentanţii partidelor, ...