SUA: Opt aleşi americani, arestaţi în cursul unei manifestaţii pentru reformarea imigraţiei

Zeci de persoane, inclusiv opt aleşi americani, au fost arestate marţi în cursul unei manifestaţii, la Washington, prin care cereau Congresului o reformare a imigraţiei.
Economica.net - mie, 09 oct. 2013, 06:35
SUA: Opt aleşi americani, arestaţi în cursul unei manifestaţii pentru reformarea imigraţiei

Aceste evenimente au determinat Casa Albă să îndemne congresmenii să ajungă la un compromis cât mai rapid şi să reconstruiască „sistemul de imigraţie care a eşuat” în Statele Unite, permiţând reformei – în prezent blocate în Congres – să fie adoptate de către Camera Reprezentanţilor.

Anterior, zeci de manifestanţi care blocau un bulevard la nivelul Capitoliului, sediul Congresului american, au fost arestaţi de poliţie. Ei au fost încătuşaţi cu cătuşe de plastic, potrivit unui jurnalist AFP.

Aproximativ 10.000 de persoane, potrivit organizatorilor, au participat la acest „Marş pentru demnitate şi respectarea imigranţilor” care s-a desfăşurat, sâmbătă, în aproximativ 160 de oraşe americane.

Manifestanţii cer Congresului să aprobe cât mai rapid reforma care va permite celor aproximativ 11 milioane de imigranţi fără documente – dintre care şapte milioane sunt mexicani – instalaţi în Statele Unite să obţină un statut provizoriu, prin intermediul eliberării unor documente.

Senatul, controlat de democraţi, a adoptat reforma în iunie, dar Camera Reprezentanţilor, dominată de adversarii republicani ai preşedintelui Barack Obama, lucrează la propria versiune. Numeroşi republicani consideră textul Senatului prea permisiv.

Manifestaţia de marţi a fost, însă, eclipsată atât de blocajul bugetar în curs, care provoacă de la 1 octombrie închiderea parţială a administraţiilor centrale, cât şi de ameninţarea ca plafonul datoriei americane să nu fie mărit înainte de 17 octombrie, în vederea evitării unei intrări în incapacitate de plată a primei economii la nivel mondial.

Însă un purtător de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a insistat, într-un comunicat, asupra faptului că aceste îngrijorări pe tema imigraţiei îi permit să amintească faptul că a venit „vremea ca membrii Camerei Reprezentamţilor să redeschidă Guvernul să îşi plătească facturile şi să revină la muncă pentru a acţiona ca economia să avanseze”.

„A venit timpul ca republicanii din Camera (Reprezentanţilor) să îşi pună convingerile politice deoparte şi să se alăture democraţilor pentru a repune pe picioare sistemul imigraţiei care a eşuat şi să consolideze economia”, a subliniat Carney.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...