Orange România: cifra de afaceri a crescut cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

În intervalul aprilie-iunie, Orange România a realizat o cifră de afaceri în valoare de 275 milioane de euro, în creștere cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creșterea a fost susținută, în principal, de evoluția pozitivă a segmentului de abonați ai serviciilor mobile, a serviciilor fix-mobil și a vânzărilor de echipamente. La 30 iunie 2018, Orange România oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.537.000 de clienți.
Economica.net - J, 26 iul. 2018, 07:01
Orange România: cifra de afaceri a crescut cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

La finalul lunii iunie 3,6 milioane de clienţi foloseau serviciile Orange 4G, în creștere cu peste 35% comparativ cu aceeași perioadă din 2017. Rețeaua Orange susține o creștere exponențială a consumului de date mobile, care a înregistrat o evoluție pozitivă de peste 80% comparativ cu T2 2017.

La finalul lunii iunie, rețeaua Orange 4G acoperea 95.1% din populaţia ţării. În plus, procesul de dezvoltare a rețelei 4G+ a continuat, astfel încât clienții din 139 de orașe puteau experimenta viteze 4G+ de până la 500 Mbps.

În intervalul 1 iunie -16 iulie, clienți ai Orange din comuna Florești, Cluj, au putut experimenta, în premieră europeană, prima rețea 5G multi-vendor de tip acces radio la punct fix (Fixed Wireless Access- FWA), ce oferă o performanţă similară conexiunii prin fibră optică.

Serviciile fixe au continuat evoluția pozitivă din trimestrele anterioare, ca urmare a lansării pachetelor convergente Orange Love în luna septembrie a anului 2017. Astfel, la finalul lunii iunie, serviciul de televiziune prin cablu și satelit, Orange Home TV, număra 448.000 clienți, în creștere cu 12.6% faţă de T2 2017, iar serviciile fixe în bandă largă aveau peste 234.000 de abonați, în creștere cu 67%.

De asemenea, interesul utilizatorilor de a accesa conţinut video de pe orice dispozitiv se reflectă în numărul mediu lunar de utilizatori activi ai serviciului Orange TV Go, care a crescut cu 22% în prima jumătatea a anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017. Creşterea a fost înregistrată ca urmare a ofertelor noi ce facilitează accesul la o gamă extinsă de filme, emisiuni și seriale.

Numărul de utilizatori ai aplicației My Orange continuă să crească, iar plățile facturilor și reîncărcările cresc cu peste 30% în T2 2018 față de T2 2017.

La finalul lunii iunie, numărul clienţilor care au ales serviciul Orange Money pentru a achita facturi și pentru a efectua reîncărcări PrePay s-a dublat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...