Orban: Costurile lotului 2 ale autostrăzii Lugoj-Deva au crescut cu 250 de milioane de euro. E ceva de noaptea minţii

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri la Balş, în judeţul Olt, că lucrările pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva vor costa mai mult cu aproximativ 250 de milioane de euro, deoarece trebuie schimbată soluţia tehnică pentru un tronson de 9 kilometri ce este tranzitat de urşi.
Economica.net - vin, 22 nov. 2019, 19:17
Orban: Costurile lotului 2 ale autostrăzii Lugoj-Deva au crescut cu 250 de milioane de euro. E ceva de noaptea minţii

„Pe lotul 2 de pe tronsonul Lugoj – Deja, iniţial s-a aprobat o documentaţie tehnico-economică, pe care a existat aviz de mediu, nu a fost niciun fel de problemă. S-a făcut proiectul, s-a licitat, s-a semnat contractul cu constructorul, au început lucrările, s-au făcut o parte din lucrări, după care ne-am trezit…de la urşi se trage, nu? Nu ştiu de ce, s-a descoperit că-s nişte urşi acolo. Şi să vă spun care e rezultatul: trebuie să schimbăm soluţia tehnică, iar pe cei 9 kilometri, care se pare că-s tranzitaţi de urşi în mod special, pe ceilalţi nu ştiu de ce nu erau. Le place numai prin zona aia să se plimbe, urşilor. Deci asta înseamnă o creştere a costului lucrării cu vreo 250 de milioane de euro. Este ceva de noaptea minţii”, a spus premierul.

Ludovic Orban a menţionat că atât timp cât Comisia Europeană va accepta costurile suplimentare la acest proiect, atunci nu se vor genera pierderi pentru România.

„Acum trebuie elucidate împrejurările în care au fost descoperiţi urşii după studiile de fezabilitate (…). Dar acum nu avem ce face, obiectivul nostru este să construim. Din câte am înţeles, proiectul fiind pe finanţare europeană, atâta timp cât cei de la Comisia Europeană acceptă să finanţeze acest cost suplimentar, nu va genera pierderi pentru România şi vom da drumul la lucrări”, a arătat premierul.

La rândul său, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a adăugat că lotul 2 al autostrăzii, în lungime de 28 de kilometri, a fost licitat de constructor la o valoare de 130 de milioane de euro, după care a apărut problema urşilor.

„Acel lot, de 28 de kilometri, a fost licitat, a demarat construcţia şi s-au trezit, după ce au semnat un contract pe undeva la 130 de milioane de euro, pe toţi cei 28 de kilometri, s-au trezit cu urşii. Urşii circulă pe 9 kilometri din cei 28. Şi atunci ne-am trezit cu ridicarea costurilor la aproximativ încă 250 de milioane de euro. Mai concret, acolo va trebui să finalizăm documentaţia şi să scoatem la licitaţie acel obiectiv strict pe componenta celor 9 kilometri, unde sunt acele tuneluri”, a menţionat Bode.

În ceea ce priveşte lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, în lungime de 21,3 kilometri, ministrul Transporturilor a spus că în zilele următoare va fi luată o decizie pentru ca acesta să fie dat în trafic.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...