Orban, despre creşterea salariului minim: Vrem să luăm decizia pe baza unei analize serioase a efectelor

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că Executivul va lua o decizie în privinţa creşterii salariului minim în urma unei analize a efectelor acestei măsuri, având la bază indicatori economici obiectivi, şi în urma consultării cu partenerii sociali, patronate, sindicate, societate civilă, scrie Agerpres. 
Economica.net - mar, 05 nov. 2019, 09:38
Orban, despre creşterea salariului minim: Vrem să luăm decizia pe baza unei analize serioase a efectelor

„Vrem să luăm decizia pe baza unor indicatori economici care sunt obiectivi, pe baza unei analize foarte serioase a efectelor creşterii salariului minim şi, evident, cu consultarea partenerilor sociali, patronate, sindicate, societate civilă”, a afirmat Ludovic Orban, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres. 

Un proiect de majorare a salariului minim brut începând de anul viitor a fost discutat, luni, în primă lectură, la ultima şedinţă a Guvernului condus de Viorica Dăncilă.

Fostul prim-ministru preciza că se are în vedere „creşterea salariului minim, începând de anul viitor, la 2.262 de lei, iar pentru angajaţii cu studii superioare şi vechime de cel puţin un an (…) la 2.620 de lei lunar”.

„Este o măsură cu puternic impact social, în condiţiile în care, în prezent, sunt încadraţi peste 1,4 milioane de angajaţi cu salariul minim. Asupra acestui proiect am avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, şi a fost supus analizei Consiliului Economic şi Social”, susţinea Dăncilă.

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...