Orban fumează de 40 de ani și spune că vrea să se lase. Ce a afirmat legat de incidentul de la Guvern

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că fumează de 40 de ani, dar va încerca să se lase de acest viciu, potrivit Agerpres. Declarația a fost făcută în contextul apariției fotografiei în care premierul fuma în clădirea Guvenului, lucru pentru care a fost și amendat.
Economica.net - mar, 02 iun. 2020, 04:46
Orban fumează de 40 de ani și spune că vrea să se lase. Ce a afirmat legat de incidentul de la Guvern

„Suntem oameni, mai greşim. Eu sunt fumător de 40 de ani. Regret ce s-a întâmplat, mi-am cerut şi scuze am şi spus şi nu mi-am dorit să compar în acel … gândiţi-vă că difuzarea acelei poze poate să aibă un efect negativ. Dacă poza e văzută de copii s-ar putea să mă folosească ca exemplu. Eu nu vreau să fiu un astfel de exemplu. Aşa nu, le spun tuturor tinerilor care au văzut-o să nu se apuce de fumat dacă pot. Eu m-am apucat la 17 ani, fumez de 40 de ani. Sigur că mi-aş dori să pot să mă las de fumat şi o să încerc să mă las de fumat. (…) M-am şi lăsat. În ’99 m-am lăsat aproape un an de zile de fumat. De eclipsă mi-a venit ideea să fumez o ţigare. Important este – atunci când greşeşti să îţi recunoşti greşeala şi să încerci să ţi-o îndrepţi”, a spus Orban la Digi 24.

El a adăugat că nu a făcut o anchetă pentru a afla cine a făcut poza în care el fuma la Palatul Victoria şi nu purta mască.

„Nici nu mă interesează să fac o anchetă. Pe pe altă parte, am compărut într-o postură care nu era corectă, acel lucru poate mă face să fiu şi mai corect. Eu sunt un om care respectă regulile. Se întâmplă în anumite ocazii să mai laşi garda jos. A fost o astfel de ocazie, era ziua mea. Eu nu am chemat pe nimeni de ziua mea, ei mi-au făcut o surpriză şi au venit, colegi, colaboratori apropiaţi, nu puteam să nu îi primesc, să nu stăm de vorbă. Şi atunci când stăteam la masă discutam tot de problemele Guvernului, tot de problemele cu care ne confruntăm, tot de deciziile posibile pe care puteam să le luăm”, a menţionat premierul.

Orban a afirmat că a votat împotriva legii care interzice fumatul în spaţiile publice închise pentru că a considerat că trebuie găsite nişte locuri special amenajate pentru fumători.

„La Parlament ca să poţi să fumezi trebuie să te deplasezi, distanţa minimă e de vreo 350 de metri, să ajungi la un loc de fumat. Din cauza asta foarte mulţi fumează fie pe holuri, fie în alte spaţii. Trebuiau lăsate nişte locuri unde se poate fuma. Muncesc 14, 15, 16 ore pe zi, o muncă istovitoare, mai ales în perioada asta în care am avut trei luni jumătate o avalanşă de probleme care au necesitat decizii imediate, cu o presiune psihologică uriaşă, e foarte complicat să poţi să te controlezi tot timpul. Te mai scapi, mai încalci câte o regulă. Încerc să fiu cât mai corect, să nu mai fac astfel de greşeli”, a arătat prim-ministrul.

Cum a luat amenda

Orban a declarat că după apariţia fotografiei în care fuma şi nu purta mască la Palatul Victoria a fost amendat la iniţiativa lui.

„A fost un comisar care recunosc că (a venit) oarecum şi la iniţiativa mea, adică la iniţiativa mea. Nu m-am autodenunţat. Odată ce a apărut această fotografie pe care eu am recunoscut-o, ea în sine reprezintă o probă a faptului că am încălcat legea şi că am comis două contravenţii şi am spus că mi se pare normal să plătesc amenda şi am plătit amendă maximă. La amendă e o regulă, cu cât omul are o funcţie mai înaltă, deoarece este responsabil, cu atât amenda trebuie să fie mai mare. A venit agentul, mi-a întocmit proces-verbal, am semnat procesul-verbal, după aceea m-am gândit cum să plătesc. Puteam să plătesc prin CEC dar era sâmbătă, nu era nicio sucursală deschisă şi atunci am avut varianta să plătesc prin ghiseul.ro şi am plătit online, prin ghiseul.ro”, a spus Orban la Digi 24.

Într-un comunicat remis sâmbătă seară, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București informează că „a aplicat, astăzi, sancțiuni contravenționale pentru cinci membri ai Executivului”.

„Astfel, doi membri ai Executivului au fost sancționați cu câte două amenzi contravenționale fiecare, în cuantum de 3000 de lei pentru fiecare persoană, pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară și pentru fumat în spații în care acest lucru este interzis”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei.

După apariția unei fotografii în care nu purta mască și fuma într-un spațiu închis dintr-o instituție publică, premierul Ludovic Orban a fost amendat de două, plătind în total suma de 3000 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Datornicii la stat, făcuți de râs de Bolojan. Guvernul vrea „lista rușinii” și pentru persoanele fizice cu datorii la ANAF. Cât de legală este măsura?
Datornicii la stat, făcuți de râs de Bolojan. Guvernul vrea „lista rușinii” și pentru persoanele fizice ...
Un proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației propune, printre altele, ca așa numita "listă a rușinii", care presupune......
Ultima oră. SUA se pregătesc pentru intervenția în Iran. Ordin direct către miltari din mai multe baze cheie din Orientul Mijlociu. Retrageri de personal-Presă
Ultima oră. SUA se pregătesc pentru intervenția în Iran. Ordin direct către miltari din mai multe baze cheie din Orientul ...
Oficiali ai Statelor Unite ale Americii (SUA) a arătat, sub protecția anonimatului, că SUA a început să retragă personal ...
Ședință de Guvern. Se împart banii pentru primăriii și Consilii Județene, programul „Anghel Saligny”
Ședință de Guvern. Se împart banii pentru primăriii și Consilii Județene, programul „Anghel Saligny”
Guvernul va stabili în şedinţa de astăzi, prin hotărâre, criteriile de prioritizare a solicitărilor de transfer pentru ...
Câți bani ți-ar fi suficienți. Despre moștenirea pe care o construim
Câți bani ți-ar fi suficienți. Despre moștenirea pe care o construim
Cât este suficient să avem? Cât ai nevoie ca să trăiești confortabil, dar și cu sens? Cât este potrivit să lași ...