Orban: Măsura de carantinare dă rezultate; în Bucureşti nu e nevoie

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că măsura carantinării localităţilor unde creşterea numărului de cazuri de COVID-19 este mare dă rezultate, precizând că sunt aproape 50 de localităţi în carantină, însă în Bucureşti nu este nevoie de impunerea acestei măsuri pentru oprirea creşterii, potrivit Agrpres.
Economica.net - lun, 16 nov. 2020, 19:35
Orban: Măsura de carantinare dă rezultate; în Bucureşti nu e nevoie
„Avem la dispoziţie instrumente precum carantinarea şi aţi văzut că am luat decizia de carantinare peste tot unde am considerat şi unde, pe baza evaluărilor DSP, s-a solicitat carantina. Avem la Baia Mare, la Zalău, Sibiu, Alba Iulia, Sebeş, Cugir, avem inclusiv capitale reşedinţe de judeţ carantinate. La Bistriţa am înţeles că se va derula procedura de carantină. Avem aproape 50 de localităţi care sunt în carantină”, a afirmat Orban.

Premierul a mai menţionat că, din analiza datelor din Sălaj, carantinarea a dat rezultate.

„Am făcut analiza pe cele trei localităţi urbane din Sălaj pentru care s-a decis intrarea în carantină pe data de 5 noiembrie. Toate cele trei localităţi, după aproximativ şapte zile, au început să înregistreze reducerea numărului de cazuri, deci un trend descendent. Deci măsura de carantinare este o măsură care dă rezultate”, a apreciat Orban.

El a spus că datele de la Cluj şi Timişoara arată că în aceste zone este „un platou şi nu a existat o creştere semnificativă” a cazurilor, fiind posibil ca măsurile luate pe plan local şi naţional să dea rezultate, fără să fie nevoie de carantină.

De asemenea, întrebat în legătură cu situaţia din Bucureşti, Orban a declarat că în Capitală este o rată a infectării de 5,6 la mie, fiind un ritm de creştere „liniar” şi este posibil să fie oprită creşterea numărului de cazuri, fără dispunerea măsurii carantinării. 

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă de luna septembrie a anului trecut, influenţate în principal de......
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...