Orban:Trebuie să găsim soluţii raţionale şi care ţin cont de realitatea bugetului pentru transferurilor către unităţile administrativ-teritoriale

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că în privinţa transferurilor de la bugetul de stat către unităţile administrativ-teritoriale trebuie găsite "soluţii raţionale" ce ţin de "realitatea bugetului", care este una "îngrijorătoare".
Economica.net - mar, 19 nov. 2019, 15:30
Orban:Trebuie să găsim soluţii raţionale şi care ţin cont de realitatea bugetului pentru transferurilor către unităţile administrativ-teritoriale

Prim-ministrul are, împreună cu vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, şi ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România.

„În momentul de faţă, prioritatea o reprezintă ordonanţa de rectificare a bugetului, sigur că, în paralel, se lucrează şi la pregătirea legii bugetului de stat.(…) E evident că termenul legal la care ar fi trebuit să prezinte Guvernul bugetul, respectiv 15 noiembrie, din condiţii obiective, nu poate fi respectat. Noi ne-am propus să adoptăm, totuşi bugetul, până la sfârşitul anului”, a spus Orban, la începutul întâlnirii care are loc la Palatul Victoria.

El le-a transmis reprezentanţilor AMR că ştie situaţia în care se află, în condiţiile în care în primele trei luni până la adoptarea bugetului nu s-a permis utilizarea formulei actuale a cotelor din impozitul pe venit.

„Realitatea bugetului astăzi este o realitate îngrijorătoare, se poate vedea din execuţia bugetară prezentată de Ministerul Finanţelor, dar realitatea este mai neagră de cum arată, iar aici sigur că nu putem să convenim asupra tuturor doleanţelor care există din partea bugetelor locale, dar vom încerca să reparăm, cât de cât, ceea ce a fost stricat de guvernarea anterioară”, a explicat Ludovic Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele din rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, un amplu......
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în ...