Ordonanța Militară Nr. 11 a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanță Militară Nr. 11, care a fost adoptată pe 11 mai 2020 de Ministerul Afacerilor Interne, a fost publicată în Monitorul Oficial. Prevederile ordonanței au intrat astfel în vigoare. Noul document prevede prelungirea suspendări zborurilor dinspre și înspre Spania, încetarea carantinei impuse orașului Țăndărei și scutirea personalului navigant, maritim și fluvial, de impunerea obligatorie a intrării în autoizolare sau în carantină, în cazul în care nu manifestă semne vizibile de boală.
Economica.net - lun, 11 mai 2020, 18:15
Ordonanța Militară Nr. 11 a fost publicată în Monitorul Oficial

ORDONANŢA MILITARĂ Nr. 11 din 11.05.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

”Având în vedere dispoziţiile art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 şi art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, ţinând seama de evaluarea realizată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, aprobată prin Hotărârea nr. 22 din 11.05.2020, pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor pct.1 şi 4 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020, în temeiul art. 20 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul Afacerilor Interne emite următoarea Ordonanţă militară:

Art. 1 – (1) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, începând cu data de 12 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, servicii tehnice, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

Art. 2 – (1) Se exceptează de la măsura de izolare la domiciliu personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, dacă la intrarea în ţară nu prezintă simptomele asociate COVID-19 şi sunt respectate condiţiile stabilite la art. 3 din Ordonanţa militară nr. 9/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3 – (1) Se ridică măsura de carantinare în oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare:

a) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru măsurile prevăzute la art. 1;
b) Poliţia de Frontieră Română şi direcţiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art. 2.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 şi 2 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate legislaţia în vigoare.

Art. 5 – (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre conţinutul prezentei ordonanţe militare”.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 171,357 de milioane de lei (33,629 de milioane de euro), transmite......
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană (CE) a publicat joi textul juridic care dezvoltă acordul politic încheiat în iunie 2025 între Bruxelles, ...
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experţi ungari şi slovaci, ...
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații de infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații ...
Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă joi stadiul lucrărilor pe lotul 4 al liniei de cale ferată Cluj Napoca - ...