Ordonanţa privind garantarea pachetelor de servicii de călătorie, adoptată de Senat

Senatul a adoptat, miercuri, în unanimitate, în calitate de primă Cameră sesizată, Ordonanţei Guvernului nr.2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, prin care se transpun în legislaţia naţională prevederi europene şi se asigură protecţia călătorilor în caz de insolvenţă a agenţiei de turism.
Economica.net - mie, 31 oct. 2018, 11:28
Ordonanţa privind garantarea pachetelor de servicii de călătorie, adoptată de Senat

„Prin actul normativ se transpun în legislaţia naţională prevederile Directivei nr. 2302/2015, se creează cadrul legal cu privire la contractele ce au ca obiect pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate încheiate între călători şi comercianţi şi se asigură protecţia călătorilor în caz de insolvenţă a agenţiei de turism organizatoare sau a comerciantului care facilitează achiziţionarea serviciilor de călătorie asociate”, a precizat, în cadrul dezbaterilor, Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului.

Conform expunerii de motive a proiectului, călătorii au posibilitatea să înceteze contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului, în schimbul plăţii unui comision de încetare adecvat şi justificabil. Este posibilă şi încetarea contractului privind pachetul de servicii de călătorie fără plata unui comision, în cazul în care circumstanţe inevitabile şi extraordinare afectează în mod semnificativ executarea pachetului. În cazuri specifice, agenţia de turism organizatoare are, de asemenea, dreptul de a înceta contractul cu rambursarea tuturor plăţilor achitate în legătură cu pachetul. Proiectul vizează protecţia clienţilor şi în cazul insolvenţei agenţiei de turism.

„Agenţia de turism trebuie să ofere garanţii privind rambursarea tuturor sumelor achitate de către sau în numele călătorilor şi, în măsura în care pachetul include transportul călătorilor, privind repatrierea acestora în cazul insolvenţei agenţiei de turism”, se arată în expunerea de motive.

De asemenea, călătorul are dreptul să primească soluţii la problemele cu care se confruntă, iar atunci când o parte semnificativă a serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul se servicii de călătorie nu poate fi furnizată, călătorului i se propun servicii alternative corespunzătoare.

„În cazul în care agenţia de turism nu remediază neconformitatea într-un termen rezonabil stabilit de către călător, călătorul o poate face el însuşi şi solicită rambursarea cheltuielilor necesare. Călătorii au de asemenea dreptul la reducerea preţului, încetarea contractului privind pachetul de servicii de călătorie şi/sau despăgubiri pentru daunele suferite”, se mai arată în document.

Proiectul vizează inclusiv informaţiile precontractuale pe care călătorii trebuie să le primească înainte de achiziţionarea unui pachet, indiferent dacă acesta este vândut prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă sau în agenţie.

„Atunci când furnizează informaţiile respective, comerciantul trebuie să ţină seama de nevoile specifice pe care le-ar putea anticipa în mod rezonabil în ceea ce-i priveşte pe călătorii care sunt în mod special vulnerabili din cauza vârstei sau a unei infirmităţi fizice. Agenţiile de turism intermediare răspund, împreună cu agenţiile de turism organizatoare, de furnizarea informaţiilor precontractuale”, prevede ordonanţa.

Încălcarea de către agenţiile de turism a prevederilor poate fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 4.000 şi 20.000 de lei. Săvârşirea repetată în cursul unui an calendaristic a contravenţiilor se sancţionează cu amendă cuprinsă între 30.000 şi 50.000 de lei, conform proiectului.

Te-ar mai putea interesa și
Bitcoin Halving 2024: Tot ce trebuie să știi
Bitcoin Halving 2024: Tot ce trebuie să știi
Explorăm impactul reducerii recompenselor pentru minerit, proiecțiile experților privind prețul Bitcoin după halvingul din aprilie 2024 și felul în care acest eveniment ar putea să modeleze......
ROCA Agri RDF l-a numit pe Bogdan Vlad, actualul CFO al holdingului, în funcția de CEO
ROCA Agri RDF l-a numit pe Bogdan Vlad, actualul CFO al holdingului, în funcția de CEO
O dată cu încheierea mandatului interimar al lui Alexandru Savin, Senior Investment Manager la ROCA Investments, ROCA Agri ...
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Cotaţia acţiunilor a scăzut şi petrolul s-a scumpit după atacul Israelului asupra Iranului
Acţiunile şi obligaţiunile asiatice au scăzut vineri, în timp ce monedele de refugiu, aurul şi ţiţeiul au crescut, ...
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze lichefiate a Europei ar urma să atingă vârful în 2024
Cererea de gaze naturale lichefiate (GNL) a Uniunii Europene ar putea atinge nivelul de vârf în acest an, pe măsură ce ...