Organizația Națiunilor Unite a decis prelungirea autorizației privind inspectare navelor bănuite că încalcă embargoul impus Libiei

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri, în unanimitate, o rezoluţie prin care prelungeşte cu un an autorizaţia de inspectare în largul apelor Libiei a navelor suspectate de încălcarea embargoului privind armele, impus în 2011, transmite AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 06 iun. 2020, 06:25
Organizația Națiunilor Unite a decis prelungirea autorizației privind inspectare navelor bănuite că încalcă embargoul impus Libiei

Reînnoirea a fost deja decisă anul trecut, în unanimitate, de către cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, dar Rusia, care sprijină tabăra mareşalului Khalifa Haftar în lupta împotriva autorităţilor de la Tripoli, recunoscute pe plan internaţional, şi-a exprimat unele rezerve în timpul negocierilor de la începutul lunii, conform unor surse diplomatice.

În ultimul an, încălcările embargoului privind importurile de arme au continuat în beneficiul ambelor tabere care se confruntă în Libia, transformând interdicţia într-o „farsă”, conform expresiei unui diplomat.

Lansată la începutul lunii aprilie, operaţiunea navală europeană Irini, care beneficiază şi de mijloace satelitare şi aeriene, acţionează în special în cadrul acestei rezoluţii ce vizează aplicarea embargoului impus importului de arme către sau dinspre Libia.

Redactată de Germania, rezoluţia „decide să extindă autorizaţia prevăzută de rezoluţia 2473 pentru încă 12 luni” şi „solicită secretarului general prezentarea unui raport asupra aplicării sale în termen de 11 luni”.

Autorizarea inspecţiilor în largul mării este legată, de asemenea, şi de alte rezoluţii, printre care 2292 şi 2146. Aceasta din urmă, reînnoită în luna martie, are ca scop interzicerea exportului sau importului ilicit de petrol din Libia.

După recenta interceptare de către o navă franceză participantă la misiunea Irini a unui petrolier venit să preia o încărcătură de petrolul din Tobruk, fără acordul autorităţilor din Tripoli, Rusia a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate pentru a obţine explicaţii.

La această reuniune, care a avut loc la începutul săptămânii, Germania şi Franţa au reafirmat faptul că operaţiunea Irini se desfăşoară strict în cadrul rezoluţiilor ONU.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a inteligenţei artificiale (IA) este listată, printre alţi factori de sănătate, sociali şi de mediu, ca o ameninţare la adresa umanităţii, potrivit unui raport privind......
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat acordul dintre SUA şi Rusia privind vânzarea de motorină rusească o "mare ...
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu aşa-numitul ...
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Coaliţia militară condusă de saudiţi care susţine guvernul recunoscut la nivel internaţional al Yemenului a anunţat ...