Oros: Au fost autorizaţi la plata subvenţiilor peste 99,18% dintre fermieri şi s-au plătit 2,76 miliarde de euro

Peste 99,18% dintre fermieri au fost autorizaţi pentru plata subvenţiilor, iar sumele plătite au depăşit 2,76 miliarde de euro, deşi termenul limită este 30 iunie 2020, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-un briefing de presă, citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 12 mai 2020, 10:52
Oros: Au fost autorizaţi la plata subvenţiilor peste 99,18% dintre fermieri şi s-au plătit 2,76 miliarde de euro

„Vreau să prezint foarte pe scurt rezultatele APIA, pentru că am tot auzit pe unii povestind despre întârzierile la plata subvenţiilor. Vreau să vă spun că, în prezent, deşi deadline-ul este 30 iunie 2020, au fost autorizaţi la plată peste 99,18% dintre fermieri şi s-au plătit până acum 2,76 miliarde de euro, atât din FEGA, FEADR, dar şi din bugetul naţional”, a subliniat Oros.

El a prezentat şi calendarul măsurilor pentru care se pot depune proiecte în 2020, primele trei fiind deja anunţate fermierilor, respectiv sprijinul pentru investiţii în acţiuni preventive menite să diminueze consecinţele dezastrelor naturale şi contribuţii la primele de asigurări.

„Este vorba de măsurile 5.1 şi 5.2 , care se derulează din 11 mai până în 31 iulie, având alocate sume de 13 milioane de euro, respectiv 3,6 milioane de euro. Apoi acea măsură 17.1 ‘Contribuţii la primele de asigurări’ prin care încurajăm fermierii să îşi asigure culturile, iar pentru acest an am alocat 15 milioane de euro. Măsura se derulează începând din 11 mai până în 30 noiembrie 2020. Reamintesc că am făcut o procedură simplificată cu doar 4 documente, cu poliţa de asigurare, chitanţa, buletinul şi codul IBAN, fermierul poate accesa această măsură”, a menţionat Adrian Oros.

Potrivit sursei citate, începând cu luna iunie, vor mai fi lansate măsurile privind investiţiile pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole – componenta irigaţii, respectiv măsura 4.3 pentru reabilitarea infrastructurii secundare, unde au fost alocate 43 de milioane de euro.

„Avem sprijin pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole, măsură lansată tot în iunie, de 12 milioane de euro, înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol – două milioane de euro, sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, lansare în iulie de data aceasta, şi alocare de 43 de milioane de euro. Vom da acestor beneficiari ai măsurii şi până la 50 de hectare teren în concesiune sau în arendă. Mai avem sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate, măsură care va fi lansată în august, cu două milioane de euro şi sprijin pentru activităţile de informare şi de promovare desfăşurate de grupurile de producători în cadrul pieţei interne, lansare în august, cu 4 milioane de euro. Acesta este calendarul măsurilor pentru anul acesta”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Te-ar mai putea interesa și
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona......
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Topshop și-a lansat site-ului european dedicat, eu.topshop.com, disponibil în 23 de țări din UE, printre care și România.
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – Fitch
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – ...
Europa ar putea fi afectată de un val de retrogradări cu o treaptă a ratingurilor de ţară, dacă tensiunile cu SUA privind ...
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major ...
Secretara de stat în Ministerul moldovean al Energiei, Cristina Pereteatcu, preşedinta grupului de lucru pentru Capitolul ...