OSCE va publica un raport la finalul procesului electoral din România

Echipa Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) va rămâne în România până pe 25 mai, urmând să publice un raport final privind alegerile prezidenţiale, a declarat, duminică, şeful misiunii de observare a Office for Democratic Institutions and Human Rights (ODIHR) a OSCE pentru alegerile prezidenţiale din România, Eoghan Murphy.
AGERPRES - D, 04 mai 2025, 13:05
OSCE va publica un raport la finalul procesului electoral din România

Într-o discuţie cu jurnaliştii în faţa unei secţii de votare din Bucureşti, Eoghan Murphy a precizat că misiunea OSCE este în ţara noastră din 25 martie, la invitaţia autorităţilor române, şi este formată din 13 membri în echipa de bază şi 22 de observatori în teritoriu, informează Agerpres.

Luni, reprezentanţii ODIHR vor prezenta concluzii preliminare privind primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Murphy a spus că, de la venirea în România, el şi colegii săi s-au întâlnit cu autorităţi din administraţia centrală sau locală, jurnalişti şi reprezentanţi ai partidelor politice.

„Vom fi aici până pe 25 mai, iar când procesul electoral este complet vom publica un raport final, care ar putea include recomandări pentru îmbunătăţirea procesului electoral”, a transmis el.

Potrivit oficialului OSCE, mediul online va fi, de asemenea, studiat de specialişti.

„Avem experţi care studiază fiecare aspect al procesului de votare, inclusiv media, contextul politic şi modul în care au loc campaniile atât în presă, cât şi online”, a punctat Eoghan Murphy.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, informeaza sambata DRDP Craiova....
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, ...
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost ...
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...